web analytics

10 bătrâni nevoiaşi primesc câte o masă, în timpul săptămânii, prin intermediul unui proiect al Fundaţiei „Din dragoste pentru oameni”

7222-din-dragosteÎntr-o conferinţă de presă, organizată luni, 12 august, preşedintele Fundaţiei „Din dragoste pentru Oameni”, Mihaela Laur, a prezentat ideea proiectului său, spunând că mai întâi au fost identificaţi beneficiarii.

Aşadar, în prezent, 10 persoane vârstnice primesc zilnic, de luni până vineri, un prânz, mâncarea fiind gătită la mai multe restaurante din oraş. Fundaţia Mihaelei Laur beneficiază de sprijinul nepreţuit al Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului, prin intermediul căreia este distribuită hrana persoanelor nevoiaşe. Vorbim aşadar despre bătrâni fără posibilitatea de a se deplasa, oameni care nu mai au rude ce i-ar putea ajuta. Una dintre beneficiare este şi Maria Niculae, în vârstă de 80 de ani.

O doamnă şi mai lovită de soartă este Elena Rădan, în vârstă de 76 de ani, imobilizată la pat de mai bine de un an.

Mihaela Laur doreşte însă să ajute cât mai mulţi oameni, astfel încât, anul viitor, 50 de persoane să primească zilnic mâncare, însă, Fundaţia Din dragoste pentru Oameni are nevoie, la rândul său, de sprijinul tuturor celor care pot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.