web analytics

2013 cu ghinion: un sfert din zilele libere sunt în week-end

Anul 2013 are, teoretic, mai multe zile nelucrătoare decât precedentul, însă, practic, acestea sunt mai puţine. Şi aceasta pentru că un sfert din zilele declarate libere cad, în acest an, în week-end.

Din totalul de 12 sărbători legale declarate în România, zile în care, cel puţin teoretic, nu se lucrează, patru cad, în 2013, în week-end, deci vom avea, concret, doar opt zile libere. Acestea au început cu datele de 1 şi 2 ianuarie, iar următoarea sărbătoare legală este miercuri, 1 mai. După numai patru zile, vine Paştele, când, teoretic, avem alte două zile libere – 5 şi 6 mai, numai că, practic, doar data de 6 este zi liberă, pentru că prima zi de Paşte este duminică. Tot duminică este şi prima zi de Rusalii – 23 iunie, iar luni, 24 iunie este declarată zi nelucrătoare. O altă zi cu adevărat liberă este cea de Sfânta Maria, joi, 15 august, în timp ce Sfântul Andrei – 30 noiembrie, cade într-o sâmbătă. Nici Ziua Naţională – 1 decembrie, nu este chiar liberă, pentru că în acest an cade duminică. În schimb, de Crăciun ambele zile libere sunt în timpul săptămânii (miercuri şi joi). Aşadar, teoretic, angajţii români au, în acest an, opt zile libere în timpul săptămânii. Teoretic, însă, pentru că practic sunt puţini angajatorii care chiar respectă această lege, deşi legislaţia muncii este dură, fiind prevăzute amenzi între 5 şi 10 mii de lei pentru cei care nu îşi lasă angajaţii acasă în zilele nelucrătoare. Povestea este veche, iar inspectorii de muncă nu par a fi prea interesaţi de a constata astfel de abateri. Asta şi pentru că mulţi angajaţi din sistemul privat, de teama de a nu-şi pierde locul de muncă, acceptă să lucreze în astfel de zile, chiar dacă ştiu că au dreptul de a sta acasă sau de a primi libere ori contravaloarea muncii lor din aceste zile în bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.