web analytics

235 de secţii de votare la referendum

Dincolo de disputele politice şi cele de ordin juridic, pregătirea referendumului din 29 iulie este în plină desfăşurare, din punct de vedere organizatoric. Prefectul Lavinia Crişu a emis un ordin prin care se stabilesc secţiile de votare în care giurgiuvenii îşi vor putea exprima opţiunile la referendum. Ca şi la alegerile locale din 10 iunie, şi la referendum vor fi tot 235 de secţii de votare pe teritoriul judeţului. Cele mai multe – 48 – sunt deschise în municipiul Giurgiu. La Bolintin Vale vor funcţiona 8 secţii de votare, iar la Mihăileşti şi Adunaţii Copăceni, câte 5. Fiind una din cele mai mari comune din judeţ, la Roata de Jos sunt organizate 7 secţii de votare; câte 6 secţii vor funcţiona la Băneasa, Bucşani, Izvoarele, Ulmi şi Vânătorii Mici, în timp ce locuitorii din Comana, Floreşti Stoeneşti, Frăteşti şi Ghimpaţi vor vota în una din cele şase secţii amenajate pe raza comunelor respective. Există şi localităţi unde nu se organizează decât câte o singură secţie de votare; este vorba despre Bulbucata, Cosoba, Herăşti şi Săbăreni. Potrivit celor mai recente decizii luate la nivel naţional referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu se va desfăşura într-o singură zi – duminică, 29 iulie, iar românii vor putea vota înte orele 7 şi 23.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!