web analytics

9 decembrie, data alegerilor parlamentare

Sâmbătă, 1 septembrie, guvernul a stabilit că alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie. Astfel, zilele libere din preajma datei de 1 Decembrie, în care cetăţenii ar putea lipsi din localitate, nu vor afecta participarea la vot. Este vorba aici de 30 noiembrie, adică Sfântul Andrei, dar mai ales Ziua Naţională.

În condiţiile date, nu mai este valabilă solicitarea premierului de a se discuta cu PDL pentru stabilirea alegerilor pe 25 noiembrie. Asta după ce iniţial, PDL-ul solicitase data de 2 decembrie pentru alegeri, adică amânarea cu o săptămână a datei vechi. Pe lângă acest aspect, Victor Ponta a declarat în şedinţa de sâmbătă: ”Nu ştiu ce calcule îşi face PDL-ul, că dacă o să mai întârziem cu o săptămână, nu ştiu cât or să mai crească ei în sondaje. Haideţi să adoptăm ca principiu data de 2 decembrie şi am să vă rog, domnule Şova (n.r. ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul), poate reuşiţi să aveţi o discuţie luni cu grupul PDL, pentru că ei sunt cei care s-au opus datei de 25 noiembrie, şi să-i convingeţi că este în interesul tuturor să avem cât mai mulţi oameni la vot.”

În cele din urmă, pentru că în acea vineri, de Sfântul Andrei, oamenii ar fi liberi, iar sâmbătă ar fi Ziua Naţională, s-a considerat că duminică, 2 decembrie, nu este nici ea cea mai bună dată, aşa că s-a stabilit o săptămână mai târziu ca şi scrutin parlamentar, respectiv duminică, 9 decembrie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.