A început BAC-ul sesiunea de toamnă!

Elevii care nu au promovat prima sesiune de bacalaureat de anul acesta și care s-au înscris pentru sesiunea de toamnă luna trecută susțin săptămâna aceasta probele scrise de examen, care debutează luni cu testarea la limba și literatura română. Potrivit calendarului stabilit, rezultatele finale la sesiunea de toamnă vor fi afișate pe 6 septembrie.

Calendarul de desfășurare a examenului de bacalaureat din 2017 a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5070/2016 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 696 din 7 septembrie.

Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de vară au putut să se înscrie la sesiunea de toamnă până pe 14 iulie. Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu.  Dintre aceştia, 24.690 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.745 de candidaţi provin din seriile anterioare.

La nivelul judeţului s-au înscris în jur de 700 de tineri, absolvenţi din seria curentă şi cele anterioare.

Aşadar, luni, 21 august 2017, a avut loc proba scrisă la limba şi literatura română. Vor urma:

  • 23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă;
  • 24 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ed) – probă scrisă;
  • 25, 28 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 28 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 29-30 august 2017: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 30-31 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.