web analytics

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE ÎN ZONA TÂRGURILOR

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A ILEGALITĂȚILOR ÎN ZONA UNDE SE ORGANIZEAZĂ TÂRGURILE SĂPTĂMÂNALE ÎN JUDEȚUL GIURGIU

Polițiștii giurgiuveni acționează săptămânal, în echipe mixte, în zona târgurilor din județ pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea comerțului ilicit cu animale vii și produse de origine animală.

 Astfel, duminică 26 august a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu împreună cu jandarmi și reprezentanți DSVSA Giurgiu au desfășurat acțiuni punctuale, în sistem integrat, în zona târgurilor săptămânale organizate județul Giurgiu. Acțiunile au vizat prevenirea și combaterea actelor ilegale de comerț, prevenirea comiterii de fapte antisociale și reducerea riscului rutier în zona adiacentă târgurilor având în vedere faptul că activitatea acestora a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată din cauza virusului pestei porcine africane.

Cu ocazia activităților polițiștii au controlat 50 de autovehicule și verificat peste 73 de persoane, fiind aplicate 24 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.540 lei.

Nu au fost identificate persoane fizice și juridice care să transporte și să  comercializeze animale vii și produse din carne de porc, cetățenilor fiindu-le transmise mesaje de informare și măsuri de prevenire cu privire la virusul pestei porcine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.