web analytics

Aflam de la politie

CERCETAȚI DUPĂ CE AU FOST DEPISTAȚI CONDUCÂND AUTOTURISMELE PE DRUMURILE PUBLICE, DEȘI AVEAU DREPTUL DE A CONDUCE SUSPENDAT

Doi tineri, cu vârstele de 27 respectiv 29, sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați conducând autoturismele pe drumurile publice, deși aveau dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Miercuri, 7 noiembrie a.c., în jurul orei 19.10, polițiștii au depistat în trafic, pe Drumul Național 5 A, pe raza comunei Comana, un tânăr de 29 ani, din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din data de 02.12.2017.

Tot miercuri, 7 noiembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic și pe Șoseaua Alexandriei, din municipiul Giurgiu, un alt tânăr de 27 ani, din municipiul București, care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din data de 31.10.2018.

În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

TÂNĂR DE 18 ANI DEPISTAT CONDUCÂND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii cercetează un tânăr de 18 ani, după ce a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice, aflându-se sub influența alcoolului.

Joi, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiștii au depistat în trafic, pe strada Pictor Andreescu, din municipiul Giurgiu, un tânăr de 18 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de  0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice peste limita legală.

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE DESFĂȘURATE ÎN ȘCOLI

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazu” Călugăreni, la Școala Gimnazială Călugăreni, Școala Gimnazială Hulubești, Școala Gimnazială Uzunu și Școala Gimnazială Singureni, din județul Giurgiu.

Miercuri, 7 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazu” Călugăreni, la Școala Gimnazială Călugăreni, Școala Gimnazială Hulubești, Școala Gimnazială Uzunu și Școala Gimnazială Singureni din județul Giurgiu.

Principalul obiectiv al polițiștilor de prevenire a fost acela de a conștientiza elevii despre răspunderea penală a minorului infractor și consecințele consumului de alcool și a substanțelor interzise, fiind abordate teme privind violența școlară și comportamentul agresiv.

Au fost făcute recomandări în legătură cu alegerea anturajului, minimalizarea absenteismului școlar, dezvoltarea și menținerea legăturii părinților cu instituția de învățământ.

De asemenea, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, a infracțiunilor de “Tâlhărie” și “Înșelăciune” în localitățile Călugăreni și Adunații Copăceni, din județul Giurgiu.

Cu această ocazie cetățenii au fost informați cu privire la existența unor fapte și tentative a unor persoane rău intenționate de a comite furturi din locuințe și la modurile de operare folosite de către infractori în cazul infracțiunilor de înșelăciune (metoda “Accidentul’’, metoda “Câștigarea premiului”, metoda “Ghicitul”, metoda “Împrietenirea” etc.).

Au fost oferite pliante cu recomandări informativ-preventive și prezentate modalități de evitare a conflictelor atât în mediul social cât și în mediul familial.

Totodată, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, în municipiul Giurgiu, în colaborare cu lucrători ai Biroului Rutier, activități preventive în cadrul Campaniei de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliștii „FII VIZIBIL”, ocazie cu care au fost oferite bicicliștilor veste cu elemente fluorescent reflectorizante și pliante cu recomandări preventive.

ACCIDENT RUTIER

Un bărbat de 58 ani, este cercetat de polițiști după ce, în urma unui eveniment rutier, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism.

Miercuri, 7 noiembrie a.c., în jurul orei 11.45, pe Drumul Județean 504, în afara localității Stănești, județul Giurgiu, un bărbat de 58 ani, din comuna Măgura, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de un autoturism condus regulamentar de către o tânără de 23 ani, din municipiul Giurgiu și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a ambilor conducători auto, precum și a unei tinere de 17 ani, care se afla în autoturismul condus de către tânără de 23 ani și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.