web analytics

Austeritatea din sănătate, eterna problemă

Austeritatea-submineaza-sistemul-de-sanatate-iManagerii de spitale nu mai prididesc cu criticile la adresa lui Eugen Nicolăescu de a nu le suplimenta bugetele prin rectificare. Ministrul Sănătăţii le-a adus la cunoştinţă, în cadrul unei videoconferinţe susţinute zilele trecute, că nu vor primi bani la rectificare, şi le-a sugerat să facă mai puţine spitalizări şi să dea consultaţii în ambulatoriu.

Astfel, până la sfârşitul anului, directorii de spitale sunt nevoiţi să se descurce cu bruma de bani pe care o au, fără a tăia din salarii. Îngrijorător este faptul că foarte multe spitale din provincie se află în imposibilitatea de a mai funcţiona în ultimul trimestru al anului. Concret, problemele cu adevărat serioase ar urma să se ivească de la jumătatea lui octombrie încolo.

În altă ordine de idei, există voci care susţin că, într-adevăr, fondurile din sănătate nu sunt grozave, dar nici managerii nu se descurcă în a le gestiona. Oricum, nu e o situaţie nouă că pe sfârşitul anului, spitalele rămân fără bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.