web analytics

Bacul, sesiunea de toamnă şi Dosarele X

Încă n-au fost oficializate rezultatele Bacului giurgiuvean – sesiunea de toamnă, dar tot târgul vuieşte că promovabilitatea va bate toate recordurile, cu ceva mai mult de 50 de procente.

Ei bine, în condiţiile în care, la orele prânzului, luni, 3 septembrie, Gorjul era anunţat de presa naţională ca şi judeţ lider, cu ceva mai mult de… 38%, devine extrem de interesant cum va reacţiona Ministerul condus de Ecaterina Andronescu când se va afla de… Dosarele X giurgiuvene.

Pentru că cifrele care sfidează cele mai elementare legi ale statisticienilor (în sesiunea de vară, promovabilitatea a oscilat în jurul lui 43%), cu siguranţă îl va frapa şi pe cel mai banal expert educaţional. Iar de aici încolo, Doamne fereşte de niscai măsuri coercitive împotriva dascălilor autohtoni. Aşadar, doamnelor profesoare, domnilor profesori, aveţi grijă! Minima moralia ne spune că cei care repetă examenul reprezintă ”balastul” primei sesiuni, aşa că notele ar trebui să se micşoreze, nu invers.

Altfel, avem de-a face cu record formidabil. Şi nicidecum ipocrit. În această toamnă, examenul de maturitate pentru mii de adolescenţi români prilejuieşte o cifră de contestaţii fără precedent. Peste 70% dintre candidaţii ce au picat au hotărât să depună contestaţie. În Capitală, bunăoară, din cei peste 9000 de candidaţi respinşi, aproape 4000 au contestat evaluarea.

Pentru conformitate, contestaţiile depuse azi (luni, 3 septembrie), vor fi rezolvate până miercuri, 5 septembrie, când vor fi şi afişate, undeva, după orele 16.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.