web analytics

Biroul Politic al PNL Giurgiu îşi ţine şedinţele în localităţile judeţului

De mai multă vreme, conducerea Organizaţiei Judeţene a PNL a decis să se întrunească în şedinţe organizate în localităţile din judeţ, oferind astfel liberalilor giurgiuveni ocazia de a fi permanent în contact cu liderii Organizaţiei.Cu o săptămână în urmă, şedinţa Biroului Politic al PNL Giurgiu a avut loc la Comana, chiar în fieful unuia dintre cei mai cunoscuţi primari ai PD-L, Aurel Enache. „Primarul din Comana era deja prezent în centrul comunei, acolo unde ne-am întâlnit, şi a putut vedea încă o dată că PNL este un partid extrem de puternic. La Comana am remarcat că stâlpii de iluminat nu sunt portocalii, aşa cum am văzut în alte părţi, dar este portocalie apa care curge la fântâna din faţa grădiniţei. Un coleg care se pricepe la medicină mi-a spus că eliminarea de lichid portocaliu este rezultatul unei boli care se numeşte fenilcetonurie, aşa că, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să lase apa aşa cum este ea de la natură”, a relatat Ionel Muscalu, purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu.

Ionel Muscalu a menţionat că toate şedinţele din 2011 au fost organizate în teritoriu, pentru că liberalii doresc să se întâlnească, totodată, cu cât mai mulţi locuitori din judeţ, pentru a le afla opiniile şi doleanţele. „Ne întâlnim cu cât mai mulţi cetăţeni, deoarece considerăm că aşa este normal, trebuie să fim cât mai aproape de ei. Cetăţenii sunt aceia care trebuie să amendeze politicienii, nu invers, aşa cum s-a întâmplat cu cel care a fost amendat pentru că l-a huiduit pe Emil Boc. Observ din nou că premierul Boc se foloseşte de bani publici şi de logistica de la Guvern pentru a merge în campania de candidat la funcţia de preşedinte al PD-L. Unde se termină calitatea sa de prim ministru şi unde începe aceea de candidat?”, a mai declarat Ionel Muscalu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *