Biroul Politic Municipal al PNL Giurgiu a aprobat cu majoritate de voturi propunerea de excludere din partid a lui Ionel Dinu

IDNu-l mai vor în PNL, susţinând că s-a abătut grav de la disciplina de partid. Liberalii de la municipiu au adoptat ieri seară o hotărâre privind propunerea de excludere din formaţiunea politică a lui Ionel Dinu.

Hotărârea privind propunerea de excludere a lui Ionel Dinu din PNL a fost luată marţi seară, pe 8 octombrie, în cadrul şedinţei ordinare a Biroului Politic Municipal, cu 18 voturi pentru şi 2 abţineri.

Reprezentanţii organizaţiei municipale a PNL Giurgiu ne-au spus că motivul îl reprezintă săvârşirea de către Dinu a unei abateri grave de la disciplina de partid, respectiv votul lui, altfel decât dăduse asigurări, în ultima şedinţă ordinară a Consiliului local, la proiectul legat de lansarea emisiunii de obligaţiuni de către Primărie.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor de la municipiu, Nina Cimpoeru, ne-a declarat că în urmă cu o zi faţă de data şedinţei Consiliului local, a avut loc o întrunire între cei din conducerea PNL Giurgiu şi consilierii locali liberali. Atunci, Ionel Dinu părea că înţelege argumentele pentru care ar fi trebuit să voteze împotriva proiectului de hotărâre respectiv.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ionel Dinu a votat altfel decât spusese că o va face. De menţionat este că, în baza statutului PNL, organizaţiile locale liberale coordonează activitatea aleşilor locali în structurile administraţiei locale în care au fost aleşi.  Propunerea biroului municipal de excludere din partid a lui Ionel Dinu va fi trimisă spre validare Biroului Politic Teritorial al PNL Giurgiu.

Ionel Dinu a declarat pentru un ziar local, articolul apărând în varianta electronică, faptul că s-a răzgândit cu privire la proiectul de hotărâre după ce ar fi primit informaţii contradictorii de la şefii de partid despre emisiunea de obligaţiuni şi că, astfel, ar fi ales interesul comunităţii în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,545 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!