Când scăpăm de ger?

Thermometer in snow

Ger de crapă pietrele. Asta a fost expresia pe buzele tuturor în ultimele zile şi toată lumea se întreabă când vom scăpa de multele grade sub zero. Meteorologii vin cu veşti mai bune pentru zilele următoare, când, după mult timp, se pare că vom avea, în sfârşit, şi maxime pozitive.

Încălzirea vremii va fi treptată, însă va începe de vineri, iar duminică maximele anunţate de meteorologi vor ajunge la 7-8 grade, cu plus. Până atunci, însă, vom mai avea de înfruntat o noapte geroasă, cea de joi, când minimele prognozate de meterologi vor coborî, din nou, până spre minus 16, minus 17 grade.

De vineri, însă, situaţia începe să se schimbe. După o dimineaţă cu maxime de minus 7, minus opt grade, mercurul din termometre începe să crească, astfel că spre seară va sări de pragul de zero grade, aşteptându-se maxime de 1, 2 grade Celsius.

Încălzirea continuă şi sâmbătă, când maximele cresc spre 4-5 grade, însă se aşteaptă ploi, în special dimineaţă. Vestea bună este că şi noaptea sunt prognozate maxime pozitive. Ultima zi a săptămânii aduce temperaturi şi mai mari, până spre 7-8 grade Celsius şi soare. De luni, însă, vremea începe să se răcească din nou şi sunt prognozate ploi şi lapoviţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.