Eveniment La zi

Caravana de promovare POR 2014 – 2020!

  • Peste 550 de potențiali beneficiari din Sud Muntenia, la Caravana de promovare POR 2014 – 2020!

Peste 550 de potențiali beneficiari din mediul public și privat de la nivelul regiunii Sud Muntenia au participat la Caravana de informare desfășurată în perioada 25 ianuarie – 1 februarie, pentru promovarea oportunităților de investiții ce pot fi finanțate prin POR 2014 – 2020.
În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate și analizate condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile, precum și tipurile de activități și beneficiari eligibili, conform ghidurilor specifice ale programului, pentru a realiza următoarele tipuri de investiții: reabilitarea termică a clădirilor publice (Prioritatea de investiții 3.1 B); dezvoltarea infrastructurii serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice (Prioritatea de investiții 8.1 – Obiectivul specific 8.3); sprijinirea dezvoltării IMM-urilor (Prioritatea de investiții 2.2), precum și a microîntreprinderilor (Prioritatea de investiții 2.1 A).
Potențialii beneficiari pot depune proiecte în cadrul acestor linii de finanțare, respectând următoarele termene limită: Prioritatea de investiții 3.1 B – termen de închidere a apelului: 28 august/ alocare regională: 45,71 milioane de euro; Prioritatea de investiții 8.1.3 (Grup vulnerabil: Persoane vârstnice) – termen de închidere a apelului: 29 august/ alocare regională: 4,22 milioane de euro; Prioritatea de investiții 2.1 A – termen de închidere a apelului: 27 aprilie/ alocare regională: 36,85 milioane de euro; Prioritatea de investiții 2.2 A – termen de deschidere a apelului: 23 februarie/ termen de închidere a apelului: 23 august/ alocare regională: 27,22 milioane de euro.
 
Caravana de informare, cea de-a patra realizată pentru promovarea POR 2014 – 2020, a fost organizată de această dată mult mai concentrat, desfășurându-se în două etape, pe grupuri țintă de aplicanți – reprezentanți ai mediului public (autorități publice locale, direcții deconcentrate, ONG-uri și unități de cult) și reprezentanți ai mediului privat (IMM-uri).
 
Seminariile de informare s-au desfășurat astfel:
– 25 ianuarie, mun. Călărași, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităților publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 26 ianuarie, mun. Alexandria, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităților publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 30 ianuarie, mun. Târgoviște, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităților publice locale / ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 31 ianuarie, mun. Pitești, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităților publice locale / ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 1 februarie, mun. Ploiești, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităților publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat.
 
Până în prezent, la nivelul regiunii noastre s-au depus 327 de proiecte în cadrul POR 2014 – 2020, prin care aplicanții au solicitat fonduri nerambursabile europene în valoare totală de peste 1,209 miliarde de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!