web analytics

Ce fac elevii giurgiuveni implicaţi în proiectul „Let’s do it, Danube?”

4_la_barajÎn cadrul unui program de responsabilitate socială, echipele judeţene „Let’s Do It, Danube!” şi SGA – Apele Române din Giurgiu au organizat în “Săptămâna Altfel” acţiuni comune, ce au avut drept scop implicarea elevilor pentru a înţelege importanţa protejării arealului Dunării şi nu numai.
Programul de responsabilitate socială dezvoltat de Let’s Do It, Romania este compus din susţinerea unui training de educaţie ecologică şi din proiectarea filmului documentar “Dunărea – Amazonul Europei”. În cadrul trainingului interactiv, elevii află ce pot face pentru a proteja planeta şi a reduce poluarea,  primind în acelaşi timp şi informaţii despre fluviul Dunărea şi speciile de peşti de aici.

După training, urmează proiecţia filmului, creat de casa de producţie ScienceVision Filmproduktion GmbH, considerat ca fiind cel mai spectaculos documentar despre Dunăre, realizat în ultimii ani. Documentarul urmează cursul Dunării de la origini până la vărsare şi descrie fauna şi flora din zonele prin care fluviul trece, dar şi importanţa turistică şi comercială pe care Dunărea o are în economia Europei. Drepturile pentru difuzarea filmului, dublat în limba română de Andrada Fiscutean, aparţin proiectului “Let`s Do It, Romania!”.

Astfel, în această săptămână, proiectul de educaţie ecologică a debutat marţi, 8 aprilie, la Ateneul Nicolae Bălănescu din Giurgiu, unde au participat peste 200 de elevi şi cadre didactice de la liceele Nicolae Cartojan, Ion Barbu, Ion Maiorescu, Viceamiral Ioan Bălănescu şi de la şcolile gimnaziale nr. 3 şi 6. Activitatea a continuat miercuri, 9 aprilie, la sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale Academician Marin Voiculescu, unde s-au alăturat alţi 250 de elevi şi cadre didactice, iar joi, 10 aprilie, la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Mihăileşti au participat 50 elevi şi cadre didactice de la Liceul Tiu Dumitrescu. 3_la_mihailesti

În încheierea sesiunii, copiii au vizitat barajul Mihăileşti, situat pe cursul râului Argeş, fiind însoţiţi de însuşi directorul SGA – Giurgiu, Dragoş Stoica. La baraj, al doilea ca mărime din ţara noastră, au fost călăuziţi de specialişti în interiorul construcţiei, unde au vizitat galeriile barajului şi au văzut instalaţiile speciale de funcţionare, primind informaţii despre rolul şi funcţiile acestor obiective în asigurarea resurselor pentru alimentarea cu apă, protecţie împotriva inundaţiilor şi altele. La sfârşitul activităţilor, elevii au primit dulciuri şi apă plată din partea echipelor judeţene „Let’s Do It, Danube!” şi SGA – Apele Române din Giurgiu. 2_la_sc_Marin_Voiculescu

Cadrele didactice şi elevii participanţi s-au arătat foarte încântaţi de program, atât de trainingul eco interactiv, cât şi de documentarul “Dunărea – Amazonul Europei”. Majoritatea a promis că se va implica în acţiunile viitoare ale echipei Let’s Do It, Danube!, iar elevii se vor strădui să aibă un comportament cât mai responsabil vis a vis de resursele epuizabile ale pământului. “Mulţumim pentru tot. Copiii au fost încântaţi, spunând că a fost foarte interesant. Sperăm să colaborăm şi cu alte ocazii”, a declarat Laura Ion, consilier educativ la Liceul Tiu Dumitrescu din Mihăileşti.
Programul de responsabilitate socială va continua în lunile mai şi iunie, echipa „Let’s Do It, Giurgiu! dorind să organizeze o caravană în toate localităţile riverane Dunării.

Proiectul “Let’s Do It, Danube!”, se va implementa la nivel naţional în toate judeţele riverane Dunării: Caraş – Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Începând cu anul viitor, iniţiativa va fi extinsă la nivel regional, implicând toate ţările prin care trece fluviul.

Obiectivul general al proiectului Let’s Do It, Danube! este acela de a implica cetăţenii din localităţile dunărene în multiple acţiuni pentru a gospodări un fluviu mai curat cu ecosisteme sănătoase pentru noi şi generaţiile viitoare.
Una dintre cele mai importante componente ale acestui proiect este implicarea elevilor pentru a înţelege importanţa protejării arealului Dunării şi nu numai. Programul va aduce metode moderne de educare a tinerilor din şcolile implicate, iar cadrele didactice vor fi susţinute cu material didactic. De asemenea, se doreşte organizarea unei acţiuni de ecologizare a malurilor Dunării într-o singură zi, cu ocazia Zilei Internaţionale a fluviului.

În judeţul Giurgiu, echipa judeţeana „Let’s Do It, Danube!”  îşi doreşte, în primul rând, implicarea localităţilor din comunele Găujani, Vedea, Malu, Slobozia, Oinacu, Gostinu, Băneasa, Prundu, Greaca şi municipiul Giurgiu, precum şi a celor învecinate.

(comunicat echipa Let’s do it, Giurgiu!)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!