Colaborare pentru salvarea a sute de oameni

Dincolo de aspectele dramatice ale zilei de joi, 26 ianuarie, când sute de persoane erau blocate în maşini, pe DN 5, închis din cauza viscolului, intervenţiile pentru salvarea acestora au scos la iveală şi un aspect pozitiv. Autorităţile judeţene şi forţele de ordine au reuşit, printr-o colaborare exemplară, să deblocheze situaţia, este de părere preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu.Joia trecută, la prânz, gravitatea situaţiei de pe Drumul Naţional 5, pe anumite porţiuni, atingea cotele maxime. Sute de oameni erau blocaţi în propriile autoturisme de mai bine de 20 de ore, petrecându-şi noaptea în maşini, în toiul viscolului. La rugămintea autorităţilor naţionale, Consiliul Judeţean Giurgiu a trimis în ziua respectivă şapte utilaje pentru deszăpezire. A fost, de altfel, singura instituţie care a participat la operaţiunea de degajare a carosabiliului în acea zi, cel puţin pe porţiunea cuprinsă între Plopşoru şi Călugăreni, deşi calea de acces se află în administrarea Companiei Naţionale de Drumuri. Despre cazul respectiv a vorbit luni, 30 ianuarie, în conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu.

„Aş evidenţia, în egală măsură, activitatea colegilor de la Direcţia de Transport, dar şi a celor de la societatea EuroGrup a Consiliului Judeţean, plus acţiunea curajoasă a jandarmilor şi a poliţiştilor care au fost toată ziua acolo şi au făcut la rândul lor eforturi considerabile pentru deblocarea situaţiei. A fost unul dintre momentele de care o să-mi aduc aminte mult timp, în care s-a colaborat foarte bine. Rezultatele au dat o notă pozitivă asupra acestui aspect, de reţinut şi de aplicat şi în alte dăţi”, a declarat edilul.

Dumitru Beianu a mai spus că situaţia de pe DN 5 a evidenţiat, totodată, lipsa dotării în cazul Companiei Naţionale de Drumuri pentru a face faţă unor asemenea cazuri, în timp ce suma cheltuită anual de autorităţile naţionale pentru deszăpezire este foarte mare.

„Mi se pare inadmisibil că niciunul dintre districtele Companiei Naţionale de Drumuri care, am înţeles din presă, reuşeşte să cheltuiască un miliard de euro pe an cu deszăpezirea, nu are în dotare măcar o autofreză. În tot judeţul Giurgiu, culmea, singurul utilaj de acest gen este cel achiziţionat, la mâna doua, de către Consiliul Judeţean Giurgiu”, a spus Beianu.

În acelaşi timp, edilul a vorbit şi despre celelalte acţiuni de deszăpezire efectuate de către Direcţia Judeţeană de Transport şi de Societatea Euro Grup Tehno, nu doar pe căile de acces aflate în administrarea acestora, ci şi pe unele drumuri comunale, la solicitarea primarilor, aşa cum s-a întâmplat weekendul trecut, la Izvoru şi la Iepureşti. În plus, Consiliul Judeţean a dispus trimiterea unor utilaje de deszăpezire şi pe căile de acces de care ar fi trebuit să se ocupe unele firme contractate pentru acţiunile respective. Conducerea Consiliului Judeţean ar putea dispune rezilierea contractelor cu două dintre societăţi, dar, a specificat Beianu, după o analiză ce va fi realizată în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.