Control asupra cantităţii şi calităţii celor care vin în Marea Britanie

londra-avertizeaza-numerosi-imigranti-din-ue-vin-in-marea-britanie-pentru-a-fura-si-a-cersi-211834Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) reprezintă, de departe, cea mai naţionalistă grupare politică din Insulă, iar liderul acesteia, Nigel Farage, nu o dată a avut intervenţii mai mult decât controversate.

Zilele trecute, bunăoară, Farage a ţinut să precizeze că anual, în Marea Britanie nu se pot stabili – sau nu pot sosi pur şi simplu pentru a munci – cetăţeni din India şi Noua Zeelandă, şi asta doar pentru a le face loc bulgarilor şi românilor.

În acest context, liderul UKIP a avertizat că dacă va avea succes în scrutinul europarlamentar, va produce un veritabil cutremur în politica europeană. Nigel Farage promite un program direct şi simplu în materie de imigraţie şi în realaţia UK-UE.

”Vrem o politică a imigraţiei sensibilă, deschisă, prin care să ne arătăm dornici să primim străini, dar trebuie să avem un control asupra cantităţii şi calităţii celor care vin în Marea Britanie.”

Ei bine, când vorbeşti de “cantitatea şi calitatea” celor care vin în ţara ta, declaraţie pe care o faci la BBC în ziua în care îţi lansezi platforma electorală, devine evident că –  vrem nu vrem – problema o reprezintă minoritatea noastră dragă, rromii fiind alungaţi de peste tot din Occident.

Sună al dracului de cinic şi rasist, dar în cele din urmă este şi o problemă a noastră, a românilor, faptul că Nigel Farage clamează o chestiune prin care ”englezii întorc spatele cetăţenilor indieni şi neo-zeelandezi pentru a deschide poarta României şi Bulgariei.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,669 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!