Dan Diaconescu i-a dezamăgit pe curioşii care au asistat la vizita lui la Giurgiu

Vizita pe care Dan Diaconescu, lider al nou înfiinţatului PPDD, a făcut-o la Giurgiu pe 23 octombrie, nu a avut succesul pe care şi l-ar fi dorit patronul OTV şi cei care l-au însoţit. Numărul giurgiuvenilor care s-au arătat curioşi să îl vadă şi să îl asculte pe Diaconescu a fost prea mic pentru zgomotul pe care l-a produs deplasarea cu pricina. Probabil că şeful PPDD şi staff-ul său se şi aşteptau la aşa ceva, aşa că au mai încercat să salveze aparenţele, aducându-şi mulţi membri de partid de prin sectoarele Bucureştiului, de la Vâlcea sau de prin Ilfov. Nici înghesuiala din Piaţa Centrală nu a făcut notă separată, deşi ideea ar fi trebuit să aibă eficienţă. Sfătuit probabil de Radu Popa sau de reprezentanţii lcoali ai PPDD, Dan Diaconescu a încercat să profite de faptul că era duminică şi în Piaţă, la acea oră, se aflau mulţi giurgiuveni la cumpărături. Astfel încât, s-a încercat atragerea acestora către alaiul care l-a însoţit pe Diaconescu şi ai lui.

Demersul a avut prea puţin succes. Cei mai mulţi care s-au ţinut după grupul PPDD au fost aceia care erau convinşi că o să primească şi ei ceva. Că doar nu aveau să piardă timpul degeaba.

Inepţiile debitate pe scena Teatrului „Tudor Vianu” (ocazie cu care Radu Popa a mai lansat o sumedenie de aberaţii cu privire la sumele cheltuite pentru anumite investiţii – nu intrăm în amănunte, am  făcut precizările necesare cu alte ocazii), nu au avut nici ele mai mult succes. La scurt timp după ce a început acţiunea de la Teatru, oamenii au început să iasă din sală plictisiţi şi sătui de aceleaşi aiureli şi calomnii aruncate la adresa administraţiei giurgiuvene. Ceea ce am mai remarcat a fost şi faptul că pentru Dan Diaconescu şi pentru cei care îl înconjoară, guvernarea condusă de Băsescu-Boc-Udrea şi ceilalţi asemenea, nu are nicio vină pentru greutăţile pe care trebuie să le suporte românii şi pentru corupţia instalată la toate nivelurile. Din moment ce se pretind justiţiari, oare de ce tac Dan Diaconescu şi vocalul Radu Popa în legătură cu isprăvile miniştrilor PDL sau ale lui Băsescu?

Finalul deplasării a fost orchestrat în aceeaşi notă. Cei care au avut suficientă răbdare, aveau să fie şi ei dezamăgiţi. Asta pentru că nu au primit ce se aşteptau, ci doar câte o caserolă cu ciorbă de fasole şi o jumătate de pâine. Or, doar pentru atât, cei mai mulţi au concluzionat că nu a meritat efortul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 1,095 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!