web analytics

De ce nu gustă, oare, giurgiuvenii, bunele intenții ale Primăriei?

trandafiri buunDupă ciuntirea teilor de pe șoseaua București, realizată în cel mai neprofesionist mod, în primăvară, acum, tot mai mulți giurgiuveni îngroașă rândurile nedumeriților, atunci când vine vorba despre o altă acțiune a Primăriei, privind amenajarea spațiilor ocupate de trandafiri.

Fiind vorba, de fapt, de o replantare a acestora, angajații scoțând, mai întâi trandafirii cu rădăcină cu tot, după care îi replantează, cetățenii se întreabă dacă, chiar era necesar acest lucru, adică alinierea tufelor de trandafiri prin replantare, când se putea mult mai simplu, completarea spațiilor goale dintre aceștia, cu răsad tânăr.

Având în vedere că, la această acțiune participă, zilnic, o echipă ce aglomerează 10-15 muncitori, nicio altă echipă nemaiconcentrând un număr atât de mare pe străzile municipiului, privirile curioșilor caută, fără răspuns, însă, rostul acestor desfășurări de forțe.trandafiri

Astfel, așa cum n-au înțeles ce criterii s-au avut în vedere la toaletarea teilor, aceștia rămânând în continuare unul mai înalt ca altul, nici de această dată, rostul scoaterii trandafirilor ajunși la maturitate și aliniați față de cei nou plantați, nu poate fi descifrat.

Ce spun giurgiuvenii despre cum ar fi trebuit realizate aceste lucrări:  „În ce privește toaletarea teilor,  ar fi trebuit, pentru început, să stabilească un nivel de înălțime agreat, toți pomii cu o durată de viață avansată fiind tăiați la aceeași înălțime, urmând a fi ajunși din urmă, cu trecerea timpului, de către cei tineri, în felul acesta căpătând, tot în timp, aceeași înălține.

Referitor la tufele de trandafiri, era de preferat ca plantele tinere să fie integrate între cele ajunse la maturitate și nu scoase acestea din urmă și aliniate la cele tinere”. Așa zic, oamenii!

Nina Mițoi

…………………………………………………………………………………………………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.