web analytics

Declaraţii incendiare făcute de Marin Anton la o şedinţă de partid la Oinacu

„Vreţi drumuri moderne, apă şi canalizare? Să ştiţi că există proiecte, dar nu le dăm drumul decât dacă vom avea la cârmă omul nostru, iar când vin eu la conducere, schimb tot, aduc echipa mea!”. Cam aşa a sunat un mesaj transmis recent oamenilor din Oinacu de către liderul PDL Giurgiu, Marin Anton. El a participat la o şedinţă în comuna amintită, iar înregistrarea a ajuns la colegii noştri de la Valahia TV, prin intermediul unui telespectator.

La şedinţa respectivă, liderul PDL Giurgiu, Marin Anton, din nou, aşa cum o face şi în conferinţele de presă, s-a lăudat cu o serie de proiecte care nu au nicio legătură cu activitatea dumnealui, ci sunt fie realizări ori iniţiative ale altor ministere decât cel la care lucrează el, sau ale Consiliului Judeţean, fie ale edililor comunităţilor respective. „Eu personal, cu PDL-ul, m-am ocupat pentru trei proiecte mari. Asfaltarea de drumuri… şi aveţi pe PNDI, 10 kilometri. Sunt aprobaţi de mine, de mine!”, a spus Anton. PNDI, adică Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, se află în administrarea Ministerului Dezvoltării, iar Marin Anton este ministru secretar de stat la Ministerul Mediului, aşa că domnia sa, sub nicio formă, nu poate „semna” ori „aproba” vreun proiect depus pe acest program. Evident că nu poate lucra cu jumătate de normă şi la Ministerul Dezvoltării, însă se pare că nu-l costă nimic să susţină o idee pe care oamenii simpli nu o pot verifica. Mergând mai departe, dincolo de sfidarea celor prezenţi, liderul PDL Giurgiu a recurs, în şedinţa de weekendul trecut, şi la ameninţări. Subtil, ce-i drept… Astfel, locuitorii comunei Oinacu ar trebui să ştie că deşi, conform declaraţiilor lui Anton, există un proiect privind asfaltarea unor drumuri în localităţile lor, nu există însă vreo şansă să fie pus în aplicare până când nu va ieşi primar candidatul PDL. O spune chiar Marin Anton: „Nu vor începe lucrările, vă spun eu că nu vor începe lucrările decât după alegerile din iunie 2012, pentru că vreau ca noul primar să beneficieze de ele!”.  Aşadar, locuitorii din Oinacu au deja şansa de a circula pe drumuri moderne, însă, se pare că portocaliii nu le-o oferă decât dacă primesc în schimb voturi. Nu cumva se numeşte „şantaj” ceea ce fac cei de la PDL? Vă lăsam pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare.

Femeia de serviciu ce vină are?

Provocat cumva de un sătean, Marin Anton a răbufnit, la Oinacu, la sfârşitul săptămânii trecute. Candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, Anton le-a spus celor veniţi la şedinţă că acolo unde conduce domnia sa, nimeni din vechea gardă nu poate rămâne. „Eu, Marin Anton, când am condus ceva, am venit şi mi-am pus echipa mea. Ştiţi cum se întâmplă la Casa Albă, la preşedinţia Statelor Unite ale Americii? Când vine preşedintele, un nou preşedinte, înlocuieşte tot, de la femeie de serviciu, tot, dar absolut tot, şi pune oamenii lui”.

Să înţelegem că aţi da afară din Consiliul Judeţean sute de oameni, fără discuţii, fără scrupule, şi că aveţi cu cine să îi înlocuiţi… pe toţi? Din păcate pentru toţi românii, nu doar pentru giurgiuveni, aşa cum au arătat cei din USL în nenumărate rânduri,  aceasta a fost, se pare, o politică la nivel naţional dusă de PD, pusă în practică mai cu seamă la instituţiile deconcentrate. În cadrul aceleiaşi şedinţe de la Oinacu, un sătean a ridicat problema proiectului de modernizare a drumurilor din localităţile comunei respective. Marin Anton a fost tranşant: „E depus de mine, eu am preluat proiectul, v-am spus că nu-l fac, eu l-am făcut, eu răspund de el şi nu se întâmplă nimic, îl las după alegeri. Alegeţi bine, e bine, nu alegeţi bine, n-am ce să fac, mă duc în altă parte! Să fie foarte clar, aici e care pe care!”. Alte comentarii sunt de prisos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.