web analytics

Din nou, despre de violența domestică cu polițiștii de la prevenire

ACTIVITĂȚILE DE PREVENIRE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI CONTINUĂ!

Activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, a infracțiunilor de “Lovirea sau alte violențe”, a infracțiunilor de violență domestică au desfășurat recent  lucratori  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu . Respectivele acttivitati sunt incluse si in Planul de Măsuri pentru incluziunea socială a cetățenilor români aparținând minorității rome în orașul Mihăilești, județul Giurgiu.

In prima zi a săptămânii, polițiștii giurgiuveni au continuat acțiunile de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, a infracțiunilor de “Lovirea sau alte violențe” și  a infracțiunilor de violență domestică.

 În comunitate au fost desfășurate activități  informativ-preventive care au vizat următoarele aspecte:

  • informarea a cât mai multor cetățeni, din mediul rural în special a persoanelor vârstnice potențiale victime, cu privire la metodele specifice prin care infractorii reușesc să fure din locuințe;
  • transmiterea de sfaturi preventive și prezentarea modalităților de evitare a conflictelor;
  • distribuirea de pliante pentru adoptarea unor atitudini responsabile și de autoprotecţie pentru liniștea și siguranța familiei.

Care sunt consecințele violenței domestice ?

 Asupra victimei

  •  probleme la nivel comportamental (persoana se izolează din punct de vedere social, începe să consume alcool sau droguri pentru a face față abuzurilor, poate recurge la tentative de sinucidere) ;
  • probleme la nivel emoțional și mental (anxietate, depresie, stres post-traumatic, sentimente de neputință, de inutilitate a propriei vieți, de autoblamare) ;
  • probleme la nivel fizic sau biologic (tulburări psihosomatice ca ulcerul și migrenele; tulburări ale somnului și a alimentației).

          Asupra copiilor

 Probleme emoționale și mentale (anxietate, sentiment de autoblamare, frică de abandon, mânie, izolare);

  • Probleme de comportament : agresivitate crescută (văzând că tatăl apelează la violență, copilul învață că aceasta este o bună modalitate de a rezolva problemele, pe care ulterior o va folosi și el în viața de familie, continuând acest cerc vicios);
  • Probleme cu somnul, enurezis nocturn, consum de droguri și alcool, fuga de acasă, tentative de suicid, automutilare.

Recomandări pentru prevenirea violentei domestice

 Evitați certurile în familie, mai ales cele generate de beție, relații extraconjugale sau neonorarea obligației de întreținere. În aplanarea unor astfel de conflicte acționați cu tact si răbdare, ținând cont de emotivitatea fireasca ce se instituie in aceste cazuri;

  • Daca soțul sau alt membru al familiei este iritat, aflat sub influenta băuturilor alcoolice sau are tendințe de agresivitate, feriți din calea acestuia, pana aplanați conflictul, orice obiecte tăietoare, înțepătoare sau contondente;
  • Nu lăsați rudele soției sau ale soțului să se amestece în discuții, deoarece acestea pot fi părtinitoare;

         Ce poți face dacă ești victima violenței domestice?

 Să-ti faci un plan de siguranță care să conțină persoanele cu care poți discuta despre abuz, care îți pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia și sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces și cărora le poți da spre păstrare documentele tale importante, bani etc, numerele de telefon la care poți apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci.

  • Să te prezinți la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare și obținerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcție de numărul zilelor de îngrijiri medicale.
  • Să te prezinți imediat la Poliție pentru a depune plângere.
  • Să te adresezi Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violențe sau au fost victimele violențelor.
  • Să nu îți retragi plângerea.
  • Să soliciți instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție care te va apăra de agresor.

Activitățile de prevenire a criminalității vor continua și în alte localități din mediul rural din județul Giurgiu.

Poliția Giurgiuveană este întotdeauna prezentă pentru siguranța dumneavoastră!

 

NR. FOTO ARHIVA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.