web analytics

Două taxiuri din municipiu, implicate într-un accident rutier la rondul din apropierea Autogării

photoNeatenţia şi iresponsabilitatea putea băga miercuri dimineaţă în mormânt mai multe persoane. Un taximetrist în vârstă de 40 de ani s-a urcat la volan deşi avea permisul suspendat, semn că nu dă doi bani pe legi şi pe siguranţa celor din jur. În mod sigur nu era prima dată când făcea acest lucru deşi în mod normal ar fi trebuit să se transforme în pieton pentru câteva luni.

În sensul giratoriu de la Căprioara, taxiul condus de acesta a lovit un alt taxi care s-a răsturnat.

Şoferul din taxiul avariat avea şi o pasageră, ambii alegându-se cu răni şi contuzii. Dacă femeia a reuşit să se ridice pe propriile picioare, taximetristul a fost transportat de urgenţă la spital cu mai multe contuzii în zona cervicală şi în zona gâtului.

Cel care se face vinovat de accident a plecat de la locul accidentului înainte de sosirea poliţiştilor, afirmând că stă prost cu inima şi că trebuie să ajungă la spital. Pe lângă faptul că a condus fără permis şi că a pus în pericol viaţa a doi oameni, taximetristul iresponsabil a mai făcut rost şi de un al treilea cap de acuzare.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu taximetristul teribilist şi dacă acesta va mai şofa în următorii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.