EXCLUSIV: Conducerea CARP Giurgiu, acuzată de fostul contabil şef de sifonarea banilor pensionarilor!

Președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CARP) Giurgiu, Emilian Câinaru, este acuzat de foști angajați de faptul că ar fi transformat CARP în feudă proprie, unde doar el și alți câțiva apropiați ai săi ar comanda şi „ar distruge”.  Acuzațiile sunt făcute de către Viorel Petcu, fost contabil șef al CARP Giurgiu. El susține că, prin cheltuieli nejustificate, prin devize trucate, fără licitații, prin angajarea unității ca unic reprezentant, Emilian Câinaru ar fi adus prejudicii Casei de Ajutor Reciproc.
„În anul 2010, când piața imobiliară era în cădere liberă, CARP Giurgiu, prin semnătura lui Emilian Câinaru, a achiziționat un imobil, în strada Victoriei nr. 18 din Giurgiu, imobil ce urma a fi utilizat de către membrii CARP. Anul de construcție al acestui imobil este 1937, deci avem de a face cu o clădire foarte veche, de circa opt decenii. Astfel, pentru cele patru camere, un hol și un teren aferent, în suprafață de circa trei sute de metri pătrați, CARP Giurgiu a plătit suma de 85.000 de euro. Ulterior, clădirii i s-au mai făcut o serie de reparații capitale, de la înlocuirea acoperișului, refacerea în totalitate a tuturor instalațiilor (electrice și sanitare), a tocăriei, pardoselilor și refacera tencuileii interioare și extrerioare. Sumele cheltuite pentru aceste reparații se ridică la peste 35.000 de euro, ceea ce face ca valoarea finală a acestei clădiri să ajungă la 110.000 de euro, mult peste valoarea normală a unei asemenea clădiri”, afirmă Viorel Petcu.

Mai mult, clădirea cu pricina ar fi trebuit să deservească nevoile membrilor CARP Giurgiu, la această dată acolo funcționând doar o frizerie-coafor, cabinetul medical închizându-și, deja, ușa, din lipsă de bani.
Dar șirul acuzațiilor nu se oprește aici. Și la sediul din strada Mihail Sadoveanu nr. 2 au fost realizate, începând cu 2011, o serie de modernizări, începând cu extinderea construcțiilor cu un corp de clădire P+1 și reparații capitale la sediul vechi. „Toate aceste lucrări s-au făcut cu o firmă agreată de președintele Câinaru, la licitație participând, de fapt, trei societăți comerciale: SC CLACOS SRL, SC FLOVER SA și SC EGIS SRL, toate având la bază același acționariat: familia Vladu”, mai afirmă fostul contabil șef.

DSCF9047Dar neregulile continuă, conform celor spuse de Viorel Petcu, în anul 2012, când s-au demarat alte lucrări de renovare, la nici un an de la reparațiile capitale. Este vorba despre acoperirea cu tablă a acoperișului celor două clădiri din Mihail Sadoveanu, cu toate că acoperișul fusese renovat în timpul lucrărilor din 2011. Mai mult, fostul contabil șef al CARP Giurgiu îl acuză pe Emilian Câinaru de faptul că și-ar fi ”tras spuza pe turta proprie”, profitând de materialele de construcție și amenajându-și, astfel, și locuința proprietate personală, cu materiale cumpărate din banii Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor. Nici devizele de lucrări nu sunt tocmai în regulă, mai susține Viorel Petcu. „Vin cu două exemple, pentru lucrările făcute, atenție, un an mai târziu, în 2013, în condițiile în care timp de doi ani înainte se tot făcuseră reparații, unele mai capitale decât altele. Consumul de vopsea lavabilă a fost, conform devizului de lucrări, de 0,734 l/mp, în timp ce, din verificări proprii, am constatat că, din tipul de vopsea folosit la lucrările de la CARP Giurgiu, nu se pot consuma mai mult de 0,083l/mp. Deci, discutăm de o umflare a prețului lucrării de zece ori! Apoi, schela metalică tubulară pentru finisajele exterioare la pereți a costat 7200 lei, ceea ce ar fi însemnat ca toată clădirea să fie ”îmbrăcată” în schele. Am constatat, ulterior, că jumătate din această valoare a reprezentat-o, de fapt, manopera lucrării. Vreau să menționez faptul că am fost obligat să fac plăți pentru aceste lucrări, a căror recepție a fost făcută de unul dintre consilierii lui Emilian Câinaru, Ristu Bogoievici, a cărui pregătire nu corespunde cu ceea ce ar fi necesar pentru asemenea semnătură”, a mai declarat Viorel Petcu.

O altă neregulă constatată, de-a lungul timpului, de către fostul contabil șef al CARP Giurgiu, este cea legată de consumul de combustibil al mașinii mortuare. Conform bonurilor de combustibil prezentate de către șoferul acestui vehicul, consumul (înregistrat pentru toamna anului trecut), a fost de 2,25 l motorină / kilometru parcurs. Altfel spus, la o sută de kilometri parcurși (în condițiile în care, până la data de 18 decembrie 2013 încă nu se știa sigur CÂȚI kilometri parcurge mașina, indicatorul fiind defect), combustibilul consumat era de…225 litri! Mai mult decât orice alt vehicul terestru!
Pentru că s-a opus, la un moment dat, acestui șir de abuzuri și cheltuieli nejustificate, în data de 3 martie 2014, Viorel Petcu a fost sancționat, de către Emilian Câinaru, cu desfacerea contractului de muncă.

Preşedintelui CARP Giurgiu, Emil Câinaru, i-au fost aduse la cunoştinţă toate aceste acuzaţii, iar el a spus că nu se consideră vinovat, şi, mai mult, ne-a declarat că prin această poveste s-ar încerca înlăturarea lui de la conducerea structurii. „Hotărârile de orice natură se iau în Consiliul de Administraţie, format din 5 membri, cu semnătura celor 5 membri, iar eu, în calitate de preşedinte, îmi pun doar semnătura la final. În procesul verbal există semnătura celor 5 membri, la fiecare şedinţă la care au participat. Se poate verifica cu documente că eu nu am furat nimic”, ne-a declarat Emil Câinaru.

Oana Călin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,513 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!