Guvernul Orban, măsuri concrete, care înseamnă facilități reale atât pentru oamenii simpli, cât și pentru firmele din economia românească

  • Guvernul Orban va adopta OUG care va permite  amânarea ratelor la bănci timp de 9 luni pentru firme și cetățeni.

Guvernul liberal urmeaza a adopta joi, 26 martie, o ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă pentru persoane fizice, adică pentru oamenii care au rate la bancă, dar și pentru firmele din România. La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârșitul acestui an. Declaratia a fost facuta initial de presedintele Klaus Iohannis si ulterior dezvoltata de membrii Guvernului Orban, dar si de reprezentanti ai BNR

Potrivit declarațiilor ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, amânarea ratelor se va face pe o perioadă mai mare decât starea de urgenţă, iar toţi clienţii care solicită acest lucru nu vor avea probleme birocratice.

“Pregătim o soluţie pentru ratele românilor. Am primit decizia Asociaţiei Europene a Băncilor care permite acest lucru. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluţie pentru tot sistemul bancar, pentru toţi clienţii. Joi, 26 martie 2020 vom adopta ordonanța de Guvern care prevede acest lucru. Detaliile tehnice încă se discută, dar o soluţie este o amânare a ratelor pe o perioadă mai mare de starea de urgenţă. Eu vă spun că aici va fi implicat şi statul şi nu vom discrimina. Cei care vor cere, vor avea acces la această facilitate. Care va fi durata de amânare şi care vor fi condiţiile, le vom pune în ordonanţa de urgenţă. Cei care au nevoie de păsuire, nu au nevoie de vreun certificat sau de altceva. Vor putea să apeleze la această facilitate, a afirmat recent, ministrul Cîţu. Ministrul de resort a precizat că decizia Guvernului se referă la o păsuire, nu la o ştergere a ratelor datorate băncii.

“Astăzi am avut discuţii toată ziua cu Banca Naţională, seara am discutat şi cu reprezentanţii băncilor şi soluţia este 90% făcută. Păsuirea va fi mult mai mare, pentru că ne gândim că nu ştim în primul rând cât va dura această perioadă. Credem că e nevoie de o perioadă după aceea pentru a reveni la normal şi atunci trebuie să se extindă perioada şi după starea de urgenţă. Va fi vorba despre luni, nu putem vorbi despre ani în acest moment. Este vorba despre o păsuire, nu putem să ştergem ratele. Este o păsuire care se va întinde şi după perioada de stare de urgenţă. Pentru persoane juridice avem deja tot felul de instrumente şi vor fi şi pentru persoane fizice. Am mers pe o variantă prin care nu creăm alte probleme birocratice. Decizia va fi valabilă din momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial”, a subliniat Florin Cîţu.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, a menţionat într-o interventie la tv că “în cazul unei rate neplătite a unui credit cauzată de situaţia epidemiei de COVID-19, creditul respectiv nu va fi considerat neperformant. DanÎn consecinţă, banca nu este obligată să constituie provizioane, să-l declare un credit problemă, să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată sau să vină cu costuri suplimentare care se răsfrâng asupra celui care nu plăteşte. Noi am creat acest cadru în care decizia de plată pe care o poate lua fie banca, fie autoritatea statului, printr-o lege sau Ordonanţă de Urgenţă, poate să nu ducă la costuri suplimentare şi să permită creditului respectiv să rămână un credit valid fără constrângerile pe care le-ar impune un credit în care ratele nu sunt plătite”, a explicat Dan Suciu.

Totodata, după emiterea ordonantei, Banca Naţională a României va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituţii bancare şi instituţii financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor şi modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.