web analytics

Guvernul Ponta 4 declanşează războiul în PSD

sed guv

Un număr de 18 deputaţi PSD au făcut, duminică, un apel la preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, solicitându-i ca din viitorul Guvern să facă parte ”oameni tineri, integri şi profesionişti”, ei apreciind că astfel de oameni în Executiv vor ajuta la revitalizarea şi credibilizarea PSD.

În documentul citat, obţinut de MEDIAFAX, cei 18 deputaţi consideră că alegerile prezidenţiale din 2014 au arătat că respectul faţă de oameni, independenţa Justiţiei şi transparenţa în gestionarea afacerilor publice sunt principii extrem de importante pentru majoritatea românilor, mai importante chiar decat masurile economice si sociale.

“Acum, a venit momentul să arătăm că am înţeles mesajul transmis de alegători pe 16 noiembrie. A venit momentul să arătăm că suntem în stare, ca partid, să schimbăm felul în care acţionăm în actul de guvernare. Că putem să construim un nou Guvern, mai competent, mai onest şi mai transparent. Un Guvern cu oameni asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciuni de corupţie. Oameni care să nu fi avut nicio legătură cu regimul comunist. Oameni care şi-au demonstrat în repetate randuri competenţele profesionale”, se precizează în apelul către Ponta, obţinut de MEDIAFAX.

Deputaţii PSD semnatari consideră că partidul are nevoie de oameni noi, cu idei noi, chiar dacă ei nu fac parte din conducerea partidului.

“Noi, iniţiatorii acestui manifest, credem că PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> şi <comunişti>”, se mai arată în apelul deputaţilor PSD.

Semnatarii consideră că formarea unui nou Guvern în jurul acestor principii va crea premisele ca PSD să aducă alături de stânga românească tineri, profesori, intelectuali care să fie ataşaţi valorilor democratice şi principiilor de dreptate socială şi care vor ajuta la revitalizarea partidul şi la recâştigarea credibilităţii formaţiunii.

“Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”, mai arată deputaţii PSD, semnatari ai documentului obţinut de MEDIAFAX.

Cei 18 deputaţi PSD care semnează apelul menţionat sunt: Gabriela Podaşcă,  Mircea Dobre, Florin Iordache, Marcel Ciolacu, Angel Tâlvăr, Mihai Sturzu, Dorel Căprar, Natalia Intotero, Simona Bucura-Oprescu, Ioan Vulpescu, Constantin Rădulescu, Daniel Suciu, Mihai Weber, Flavius Măduta, Cătălin Tiuch, Cosmin Necula,  Ionuţ Săvoiu şi Florin Buicu.  

www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.