web analytics

Într-un top al corupţiei, România ocupă o poziţie decentă

De mai bine de 15 ani, Transparency International realizează aşa numitul Index al Corupţiei, un clasament care i-a la puricat cele 176 state ale lumii şi guvernele lor. Concret, se punctează nivelul corupţiei la nivel administrativ de la 0 la 100, zero însemnând corupt total, iar o sută – curat total.

Indexul pe 2012 tocmai a fost lansat pe piaţă şi indică un grafic al ţărilor din G-20, unde Rusia a fost declarată cea mai coruptă ţară, la polul opus aflându-se Australia.

La nivel global, România ocupă o poziţie de mijloc, cu un scor de 44, înaintea unor state precum Bulgaria şi Italia, care au 42, sau Tunisia – 41.

  1. Relax, nu esti primul cariua i se-ntampla asta. Si n-am patit-o doar odata, prima oara cand incercam sa-mi platesc factura vodafone, le-au picat serverele si suma a ramas blocata undeva intre bcr si gecad, cei ce se ocupa cu plata online la BCR. Au urmat o droaie de telefoane in care, culmea, incercam sa-i conving sa-mi deblocheze suma de bani pentru ca sunt un client de buna credinta iar suma respectiva a fost blocata fix din vina lor. M-am lovit de aceeasi retorica mergeti la cea mai apropiata sucursala BCR completati o cerere si suma va va fi deblocata in termen de maxim 3 saptamani . N-a durat 3 saptamani, a durat o saptamana. Acelasi scenariu s-a repetat in momentul in care incercam sa fac o plata, tot de pe card. Aceleasi servere au dat rateu, aceeasi bani, adica ai mei, au ramas blocati. N-am sa-nteleg niciodata cum banca se poate face stapana pe banii mei. Am avut atunci niste meciuri incredibile cu cei de la relatii cu clientii la telefon. Orisicum, a doua oara banii au fost deblocati mult mai usor, n-a durat decat 1 zi :))

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.