Ion Iliescu a venit la Giurgiu (cu) „După 20 de ani”

Fostul preşedinte al României din perioadele 1990-1996 şi 2000-2004 şi actual preşedinte de onoare al PSD, Ion Iliescu, a vizitat municipiul Giurgiu, joi, 2 iunie. Vizita sa a avut ca scop principal lansarea volumului „După 20 de ani”, eveniment program la Teatrul „Tudor Vianu”.

Sosit în jurul orei 13.00 la sediul organizaţiei PSD, Ion Iliescu a făcut o primă deplasare la Primăria municipiului, unde s-a întâlnit cu primarul Lucian Iliescu. De aici a mers la Consiliul Judeţean, pentru întâlnirea cu preşedintele Dumitru Beianu iar apoi s-a deplasat la Şantierul Naval.

Liderul PSD a ascultat cu atenţie informaţiile oferite de conducerea Şantierului, despre procesul de producţie, despre greutăţile cu care se confruntă industria românească, precum şi despre lipsa cadrelor calificate în domeniu. Ion Iliescu a avut suficient timp şi răbdare pentru a discuta şi cu muncitorii, etapă care i-a reamintit de vremurile în care se afla mult mai des în mijlocul mulţimilor. Cu toate că se află la o vârstă venerabilă, fostul preşedinte al României a demonstrat o vigoare impresionantă dar şi o la fel de bună cunoaştere a realităţii politice, aşa cum se întâmpla pe vremea când conducea statul român şi PSD-ul.

Lansarea volumului „După 20 de ani” a fost un prilej de evaluare a situaţiei politice şi sociale a României, dar şi unul de aducere aminte despre cele mai fierbinţi momente din istoria postdecembristă. La eveniment au participat sute de membri PSD, dar şi mulţi giurgiuveni apolitici, care au umplut sala mare a Teatrului Tudor Vianu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,533 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!