ITPF Giurgiu: exigență maximă

Bunuri în valoare de 222.800 lei, susceptibile a fi contrafăcute,

 confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

          Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 1000 de articole textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 11.04.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru bagaje al unui autocar, cantitatea totală de 1.069articole textile, încălțăminte și parfumuri,bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, care erau susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, colegii noștri au stabilit că posesorul bunurilor este un  cetățean turc, în vârstă de 33 de ani. Persoana în cauză a declarat că a cumpărat bunurile din Turcia pentru a le comercializa şi nu deține documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 222.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Transport ilegal de peşte, depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – S.P.F. Olteniţa au depistat un cetățean român care transporta în portbagajul autoturismului aproximativ 100 kg peşte, fără a avea documente de provenienţă.

          La data de 11.04.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa, judeţul Călăraşi, au procedat la oprirea unui autoturism marca DACIA PICK UP pe raza localităţii Spanţov. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza judeţului Călăraşi.

          În urma controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia, aproximativ 100 kg peşte din specii diferite, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.

          În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte,  faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. h din OUG nr. 23/2008, modificată de Legea nr. 187/2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.