web analytics

Lucrări de regularizare pe Argeş

Pericolul inundaţiilor provocate de Argeş în satul Podul Popa Nae, comuna Găiseni, a devenit istorie. Autorităţile locale au început lucrările de regularizare a râului. Primarul comunei menţionate, Ion Ştefan, ne-a declarat, recent, că lucrările sunt executate în special în apropiere de satul Podul Popa Nae, o localitate aflată în pericol de a dispărea dacă Argeşul va ieşi din matcă.„Sunt trei puncte de lucru. Unul este în spatele satului Podul Popa Nae, cel mai important de altfel şi care prezintă un grad ridicat de pericol privind inundaţiile. Al doilea punct de lucru se situează la intrarea în acelaşi sat, acolo unde a apărut deja fenomenul de eroziune a malurilor Argeşului, şi astfel inundaţiile ar putea afecta terenurile agricole”, a spus Ştefan.

Al treilea punct de regularizare a râului se află între Găiseni şi satul Căscioarele.

„Este o lucrare de amploare, se va întinde cel mai probabil pe doi ani, dar constructorul ne-a spus că activităţile ar putea fi încheiate mai devreme.

În momentul de faţă se lucrează la consolidarea bazei malului Argeşului, exact în zona de pericol. La intrare în sat o să fie realizat şi un dig cu contra-fise din beton. Va fi aşadar un zid solid ce va elimina pericolul de inundare a zonei”, a subliniat primarul Ion Ştefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.