web analytics

Lucrările la Maternitatea Giurgiu sunt aproape gata

_DSC1853Saloane şi săli de operaţie moderne, pereţi izolaţi termic, dar şi un sistem nou privind securitatea. Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu va fi, după ce lucrările se vor încheia, una de rang european. Despre asta a vorbit, vineri, în conferinţa de presă a PNL Giurgiu, medicul Bazil Stoica.

El a anunţat că au fost făcute lucrări în întreaga secţie şi vorbim, printre altele, de refacerea tencuielii, schimbarea tocăriei şi a geamurilor, mobilier nou, dar şi de schimbarea sistemelor de asigurare a oxigenului. În plus, în Maternitate se va intra doar pe baza unei cartele.

„Şantierul a fost deschis în urmă cu circa 2 ani şi jumătate. A fost destul de greu să restrângem activitatea, dar totul s-a desfăşurat fără probleme şi a meritat sacrificiul. Şi sala de operaţii este acum una conform standardelor, au fost aduse aparate noi, dar avem în pregătire şi o comandă nouă”, a spus medicul Stoica. Printre cele mai importante aparate de care ar fi nevoie pe secţie, Bazil Stoica a amintit un cardiotocograf, dar şi un tocograf.

El a precizat că, dacă înainte de lucrări, existau saloane şi cu 6 paturi, acum, sunt maximum 4 paturi într-o singură încăpere, iar condiţiile de găzduire sunt dintre cele mai bune.

Lucrările vor fi recepţionate curând, iar proiectul prin intermediul căruia au fost realizate este unul cu fonduri de la Banca Mondială.

C.S.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.