web analytics

Măcar un prăpădit de 5 pentru intrarea la liceu

creierDin 2015 nu va mai exista posibilitatea să intri la liceu cu medii de 2,50 sau 3, cum încă se întâmplă acum. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că nu vor trece în clasa a IX-a decât cei care obţin o medie de admitere de cel puţin 5.

Sistemul actual de admitere la liceu se bazează pe repartizare electronică şi permite chiar şi celor mai slabi elevi accesul la liceu. Ei bine, începând cu anul şcolar 2015-2016, media de admitere la liceu va fi de minimum cinci. Anunţul, făcut de Pricopie odată cu prezentarea bilanţului anului 2012-2013 pe Capitală, a primit binecuvântarea directorilor de şcoală.

Pe de altă parte, media de la Evaluarea Naţională va conta de aici înainte în proporţie de 75% din nota finală de admitere în liceu, şi nu doar în proporţie de 50% cum era până acum. Împlicit, mediile din liceu vor avea o pondere mai mică, de doar 25%.

Anul acesta, aproximativ 6700 de elevi au fost admişi în ciclul liceal, la prima etapă de repartizare, având medii mai mici de 5. Cei mai mulţi dintre aceştia, peste 5000, au fost repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *