Maria Madalina Turza, ANDPDCA: „O primă RADIOGRAFIE în timp real a situației acestor copii și adulți. Doare!”

Maria Madalina Turza, director al ANDPDCA – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopți de doar cateva luni vorbeste despre realitatile existente intr-un domeniu in care multi ani s-a preferat ca problemele sa fie „ascunse sub pres”.

” La 3 săptămâni de la instituirea MECANISMULUI de MONITORIZARE INTERNĂ, trag o primă linie. Pe baza Fișelor de Incident pe care centrele de copii și adulți cu dizabilități le transmit zilnic la ANDPDCA – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, avem o primă RADIOGRAFIE în timp real a situației acestor copii și adulți.

Doare. DAR, în ciuda efortului pe care îl presupune, pentru mine, este dovada eficienței acestui mecanism.

În acest moment, am deja primele concluzii, care vor fundamenta o serie de măsuri de îndrumare, schimbare, remediere. Punctuale, dar și la nivel de proces sistemic.

Mâine vom prezenta o analiză succintă a principalelor constatări.

Apreciez efortul personalului centrelor în implementarea mecanismului de raportare în timp real.

Și, la nivel personal, îmi doresc să trăiesc clipa în care nu ne vor mai muri copii de CAȘEXIE (malnutriție severă)”, a postat pe pagina de facebook Maria Madalina Turza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.