Măsuri pentru evitarea unei alte crize: Băncile nu vor investi pe cont propriu

bani_euro_21533300Comisia Europeană se pregăteşte să finalizeze un text de lege prin care un grup de 30 de mari bănci europene, cu poziţii sistemice în zona euro, să suporte anumite reglementări care separă unele activităţi. Noile reglementări ar urma să interzică acestor coloşi bancari să investească pe cont propriu.

Ei bine, cu toate acestea, reglementările respective, în opinia unora, reprezintă mai degrabă un pas înapoi prin comparaţie cu recomandările făcute, de exemplu, de către guvernatorul Băncii Finlandei, Erkki Liikanen. Acesta precizează că spre deosebire de raportul emis de către grupul de experţi la sfârşitul anului 2012, textul Comisiei nu prevede separarea obligatorie a activităţilor bancare cu risc ridicat de serviciile bancare cu amănuntul (credite acordate persoanelor fizice sau juridice).

Reglementările, aşadar, se vor aplica doar celor 30 de bănci amintite, fie că este vorba de Marea Britanie sau Suedia. Motiv pentru care industriile bancare din Franţa şi Germania au început să se îngrijoreze, pentru că reforma propusă merge mai departe decât reformele adopate la nivel naţional în aceste ţări.

Interdicţia de a investi pe cont propriu nu apare nici în legislaţia britanică, deşi aceasta este mai dură decât cea germană sau franceză, impunând strictă separare a serviciillor bancare comerciale de activităţile de investiţii.

Oricum, proiectul nu va fi prezentat mai devreme de sfârşitul lunii, noua legislaţie bancară urmând să intre în vigoare de-abia în 2018, cu aplicare parţială din 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.