Medici şi farmacişti acuzaţi de fraudă cu reţete false

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul de Investigaţii Criminale, au efectuat marţi, 9 octombrie, şase percheziţii domiciliare în Capitală. Au fost vizaţi medici şi farmacişti care se presupune că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete medicale.

Potrivit unui comunicat la Parchetului Capitalei, la acţiune au participat 9 procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 65 de poliţişti din cadrul Departamentului General al Poliţiei Municipiului Bucureşti, fiind executate 26 de mandate de aducere.

Anchetatorii susţin că activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către medici şi farmacişti a bugetului CNAS prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, cauzându-se un prejudiciu de 1,6 milioane lei, adică aproximativ 350.000 euro.

În acest dosar, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de 22 de persoane pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare de mită, spălare de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.