Ninsori şi la Giurgiu, de vineri seara

zapadaAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ninsori viscolite şi răcire accentuată pentru întreaga ţară, începând de vineri de la ora 18.00 până duminică la ora 12.00, potrivit mediafax.ro

În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara.

Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.

Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60….70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei.

Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -13 grade în nordul Moldovei şi 7…8 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -15 şi 2 grade.

sursa articol: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 1,108 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!