web analytics

Nunţi şi botezuri în Parlament

 

inele-detalii-alb-doua-nuntaObama se strâmbă la Putin, Putin se face că nu-l vede. Angela Merkel s-ar cam stropşi la amândoi. Uniunea Europeană invocă drepturile omului iar în Ucraina continuă să moară ucraineni. Zilnic. În două cuvinte, lumea freamătă. În mai multe cuvinte, lumea riscă să se dea de-a berbeleacul, să ajungă cu (virgulă) curu’-n sus. Ce facem noi în acest răstimp?
Ne trezim preocupaţi de o gravă problemă. Nu cumva restaurantul din Palatul Parlamentului ar putea fi închiriat pentru evenimente private? Ia să analizăm noi, chiar la nivelul staff-ului Camerei Deputaţilor, chestiunea. Ia să emitem chiar şi un document intern în acest sens. Un memorandum care propune subînchirierea spaţiilor alimentare din Palatul Parlamentului pentru organizarea de nunţi şi botezuri.

 

Credeţi că este o glumă? Că aşa ceva nu s-a întâmplat luni, 5 mai, anul curent? Ei bine, nu, stimabililor, am trăit s-o vedem şi s-o trăim şi p-asta.
E adevărat, în ultimul moment, memorandumul a fost retras şi nu a mai fost discutat. Dar asta numai după ce presa mirosise ceva şi a tăbărât peste secretarul Camerei, Niculae Mircovici.
Până atunci, să amintim diriguitorilor noştri că Palatul Parlamentului, cu preponderenţă, foloseşte la activitatea de  legiferare. Fie şi numai pentru că este sediul statului de drept. Activitatea legislativă, adicătelea (re)facerea de legi este unica treabă a acestei locaţii.
Virgil MOCANU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.