web analytics

Oare, e adevărat? „La Giurgiu, din listele permanente au dispărut 7.000 de votanţi faţă de locale!”, susţine Toma Petcu

tomita„Observ că este greu să strângem numărul de semnături”, a declarat preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu, care a vorbit, în conferinţă de presă, despre activitatea organizaţiei judeţene, oprindu-se punctual asupra mai multor teme: strângerea de semnături pentru alegerile parlamentare, înfiinţarea de noi filiale în judeţ, din perspectiva scrutinului electoral din 11 decembrie.

„Strângerea de semnături este un proces care se desfăşoară greu dat fiind faptul că s-a modificat şi formularul. Oamenii sunt greu de convins să îţi dea CNP-ul. Nu va fi greu pentru partidele mari, însă nici pentru noi nu e uşor, ca să nu mai vorbim de partidele mici”, a declarat Toma Petcu. ALDE şi-a stabilit să strângă în jur de 6.000 de semnături, în întreg judeţul.

Şi pentru că la locale, ALDE nu a avut structuri în multe localităţi, în această vară au reuşit să constituie filiale în 15 localităţi. Au mai rămas doar 5 localităţi: Roata de Jos, Izvoarele, Putineiu, Răsuceni, Bolintin Deal.

Şi pentru că ne apropiem de campanie, liderul ALDE îşi doreşte o campanie corectă, bazată pe idei şi pe votul popular. În ce priveşte scorul de la lagerile parlamentare, Toma Petcu, dă şi un pronostic: camera deputaţilor – 2 la PSD, 1 PNL şi 1 ALDE, la Senat va iesi un senator prin vor şi unul la redistribuire.

„E nevoie de mobilizarea cetăţenilor pentru 11 decembrie. Ne temem de absenteism , iar la Giurgiu din listele permanente au dispărut 7.000 de votanţi faţă de  locale. Acele persoane rezidente din localităţile unde PSD a avut primari în funcţie. Nu e e exclus ca numărul celor care nu mai sunt pe listele permanente să ajungă la 12.000 , exact numărul vehiculat la alegerile locale în ce priveşte persoanele care au obţinut domiciliu sau rezidenţă pentru a vota în anumite localităţi”, a conchis Toma Petcu.

M. M.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *