web analytics

Oraşul Giurgiu prezent pentru a doua oară la “Sărbătoarea Europei” din Amilly, Franţa

O adevărată sărbătoare multiculturală ce reuneşte artişti şi meşteri din cinci ţări, cu o tradiţie de peste 30 de ani. Festivalul “Sărbătoarea Europei” de la Amilly din Franţa a avut ca invitaţi şi anul acesta tineri dansatori din Giurgiu care au evoluat alături de artişti din Germania, Italia, Spania şi evident din Franţa. Pe lângă oraşele înfrăţite cu Amilly, invitate anual la festival, la acestă ediţie organizată în perioada 29 iunie-1 iulie au fost prezenţi şi artişti români, din Giurgiu, dansatori şi instrumentişti ai Ansambului “Doina Dunării”. Elementul de noutate de anul acesta a fost acela că artiştilor şi meşterilor populari din Giurgiu le-a fost acordat şi un spaţiu de expunere, un stand  foarte apreciat de organizatori şi vizitatori pentru obiectele de artizanat din zona Vlaşca. În două din cele trei zile de spectacol, pe scena din Amilly au urcat artiştii de la „Doina Dunării”, iar atunci când nu s-au aflat pe scenă au avut ocazia să interacţioneze cu invitaţii din alte ţări. Mai mult, reprezentanţii delegaţiei române au discutat cu cei din Germania pentru o posibilă colaboare. Aşadar, o experienţă culturală de ţinută pentru cele două instituţii giurgiuvene, Centrul Cultural Ion Vinea şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.