PNL Giurgiu – COMUNICAT DE PRESĂ

Demiterea Guvernului Orban demonstrează că majoritatea toxică și retrogradă din Parlament acționează, practic, împotriva voinței poporului român, în condițiile în care 80% dintre cetățenii țării cer alegerea primarilor în 2 tururi, astfel încât cel care conduce comunitatea locală să-i reprezinte cu adevărat.

De fapt, Guvernul PNL a fost demis pentru a fi blocat în a aplica pe viitor măsuri solicitate de societate, cu susținere masivă din partea românilor, dar care deranjează partide retrograde care nu mai au legătură cu cetățenii.

Ce au însemnat, în câteva cuvinte, cele trei luni de guvernare PNL?

  • Încercarea disperată de a repara dezastrul lăsat de PSD după 3 ani de guvernare
  • O luptă contra-cronometru cu acest dezastru, astfel încât românii să resimtă cât mai puțin din nenorocirile pe care PSD le-a pus la cale.
  • O guvernare în numele românilor, pentru români, după cei 3 ani de guvernare ticăloasă a PSD împotriva românilor, sfidând toate principiile democratice, sfidând vocea poporului, sfidând interesele noastre naționale.

Uitându-ne acum înapoi, suntem mulțumiți că am avut curajul nebun să preluăm guvernarea atunci când nimeni nu o râvnea, pentru că era complicat și dificil, cu multă muncă și multe riscuri.

Am avut curajul de a face ceea ce e corect și esențial pentru această țară, într-un moment în care România se afla la răscruce, și numai noi am avut acest curaj!

În 3 luni de guvernare:

  • Am arătat cum se organizează alegerile astfel încât fiecare român să aibă un cuvânt de spus, să poată să voteze încotro se îndreaptă această țară. Cu PNL la guvernare alegerile s-au desfășurat civilizat, fără incidente, și aproape 1 milion de români din Diaspora au putut vota. Cu PSD la guvernare de fiecare dată votul a fost printr-un tertip sau altul împiedicat, blocat, descurajat.
  • PSD a umflat aparatul de stat cu pile și sinecuri politice, noi am scuturat copacul cu fructe otrăvite prin reducerea numărului de ministere la 16 și de-PSD-izarea instituțiilor publice.
  • PNL a reușit echilibrarea bugetului țării la un echilibru, astfel încât să poată fi plătite și pensiile și salariile, și toate celelalte indemnizații sociale. Asta după ce PSD a falsificat bugetul țării și NU a prevăzut sumele necesare pentru plata pensiilor și salariilor pentru ultimele luni ale anului trecut.
  • Am corectat odioasa Ordonanță 114, care a lovit ca un baros în economia României! Nu doar că PSD este autorul acestei crime în economie, dar nu s-a lăsat până nu a încercat să blocheze soluțiile pentru readucerea în normalitate a mediului economic prin contestare la CCR.

NU ne-am lăsat intimidați nici de declarațiile mincinoase, nici de fake-news-urile PSD care au inundat spațiul public, și am reușit eliminarea prevederilor nocive din această ordonanță, care nu sunt deloc puține. Dintre acestea, amintim doar  eliminarea prevederilor care au pus în pericol funcționarea fondurile private de pensii și banii participanților la Pilonul 2 de pensii, desființarea schemei fictive de finanțare fără resurse bugetare din Fondul de Dezvoltare și Investiții, plafonarea indemnizațiilor pentru demnitari și a sporurilor din sectorul public la nivelul lunii decembrie din 2019, înghețarea punctului de amendă la nivelul anului 2019, la 145 lei sau suspendarea pensiilor speciale pentru primari în 2020.

  • Am eliminat supra-acciza la carburanți, pe care PSD a introdus-o! Guvernările PSD au obligat românii să scoată mai mulți bani din buzunar, iar PNL a obținut cel mai mic preț la carburanți din Uniunea Europeană.
  • Am rezolvat problema transportului școlar, în vreme ce pentru PSD au fost mai importante interese mafiilor locale decât siguranța copiilor și accesul la educație.
  • Am realizat în 3 luni ceea ce niciun guvern post-decembrist nu a realizat în sănătate. Am deschis competiția în sistemul de sănătate în beneficiul pacienților pentru servicii medicale mai bune. Salvarea vieții pacienților trebuie să fie obiectivul politicilor de sănătate.

Am adoptat un act curajos de reformă liberală a sistemului de sănătate, eliminând discriminările care opreau românii să acceseze servicii medicale de calitate, plătite din banii lor, reținuți în fiecare lună la salariu.

Nu ne oprim aici!Românii trebuie să beneficieze de aceleași standarde de servicii medicale precum în orice clinică europeană!

PSD a încercat să panicheze românii pe tema împrumuturilor, însă lucrurile stau cu totul altfel: ne împrumutăm mult mai ieftin decât guvernele PSD!

Dobânzile scad în continuare pentru România. În timpul Guvernelor PSD dobânzile pentru împrumuturi au crescut până la 3,56% la șase luni și 3,60% la 12 luni, 4,41% la trei ani și 5,01% la cinci ani. Guvernul PNL se împrumută astăzi la 3,41% la șase luni și la 12 luni, 3,76% la trei ani, 3,96% la cinci ani și 4,33% la 10 ani. Aceste cifre arată creșterea încrederii investitorilor în guvernarea PNL.

În ceea ce privește justiția și siguranța publică, PNL a abrogate legea prin care PSD a scos aproape 23.000 de deținuți din pușcării. Asta, pentru că, pentru liberali, siguranța cetățenilor e mai presus decât orice, în timp ce, pentru PSD, libertatea lui Liviu Dragnea a fost mai importantă decât viața oricărui roman.

PSD a fost la un pas să șteargă România de pe harta Uniunii Europene și a țărilor civilizate prin abuzarea și sufocarea Justiției. PNL a făcut pași importanți pentru revizuirea legislaţiei din domeniu, pentru eliminarea intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO.

PSD a vrut să pensioneze anticipat magistrații pentru a goli sălile de judecată de judecătorii onești și incomozi, PNL a pus presiune pentru ca termenul de pensionare să fie prorogat.

PSD a înființat SIIJ pentru a pune presiune și a încerca să controleze politic Justiția, PNL a adoptat deja un memorandum în Guvern pentru desființarea Secției și a pus în dezbatere publică un proiect de lege care va fi înaintate Parlamentului, după consultarea sistemului de justiție.

Iată ce au însemnat – pe scurt -, ”în oglindă”, cele trei luni de guvernare PNL versus cei trei ani de dezastru PSD. Datele concrete spun totul și, probabil, acesta este și motivul pentru care PSD luptă cu înverșunare împotriva organizării alegerilor anticipate.

Românii știu acum – și simt – diferențele majore între guvernările PNL și PSD, iar alegerile anticipate ar arăta clar acest lucru. De aceea, PSD se teme acum de voința populară.

PNL nu se va opri, însă, aici și va continua eforturile pentru ca România să aibă parte de o guvernare corectă și în ajutorul cetățeanului.

 PNL Giurgiu

Tagged with

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.