Politic

Primarul Lucian Iliescu spune este prudent în relaţia cu preşedintele PSD Giurgiu

Anunţul făcut de preşedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu, referitor la susţinerea candidaţilor PNL la alegerile locale din 2012, a fost pus în discuţie în conferinţa de presă din 6 septembrie de primarul Lucian Iliescu, preşedinte al Organizaţiei Judeţene liberale.Lucian Iliescu a declarat că tratează prudent declaraţia lui Adrian Popescu, având în vedere atitudinea acestuia de până acum, şi a menţionat că nu pot fi trecute cu vederea multe dintre acţiunile pe care le-a întreprins liderul PSD. „Nu a fost corect cum a procedat cu sondajul efectuat pentru PSD la Giurgiu, pentru că nu au fost respectate criteriile stabilite de comun acord, la nivel central. S-a dorit crearea unei stări de confuzie, cu tot felul de metode prin care a încercat să fure munca noastră, a PNL-ului şi să pretindă că PSD este cel mai puternic din judeţ. Modul în care a procedat mă face să mă gândesc atent la ce avem de făcut şi nu pot să am încredere în acţiunile sale”, a arătat primarul Lucian Iliescu.

Liderul PNL Giurgiu a precizat că Uniunea Social Liberală este singura şi cea mai bună alternativă pentru ca România să iasă din dezastrul economic şi social în care se află, şi a precizat în conferinţa de presă din 6 septembrie că îşi păstrează solicitarea adresată preşedintelui PSD, Victor Ponta, de formare la PSD Giurgiu a unei echipe de conducere cu care USL să funcţioneze eficient. „Voi continua, pentru Organizaţia de la Giurgiu, să încerc să conving că este nevoie de o echipă la PSD cu care să putem realiza ceea ce ne propunem în cadrul USL, să putem lupta împreună pentru a obţine o victorie zdrobitoare la alegeri. Să nu uităm că o alianţă între PNL şi PSD s-a format pentru prima oară la Giurgiu după alegerile locale din 2008. Am fost primul preşedinte de organizaţie care a făcut alianţă cu PSD şi se poate spune că a fost primul pas, pentru că, iată, ulterior a fost legiferată alianţa la nivel naţional”, a mai spus Lucian Iliescu.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!