Actualitate

Primarul Nicolae Barbu a anunţat că nu mai sunt bani pentru niciun fel de spriijin financiar

Sprijinele financiare pentru persoane fizice, fundaţii, organizaţii şi orice altă structură care solicită acest tip de ajutor de la Primăria municipiului Giurgiu vor fi sistate, începând de luna viitoare. Nicolae Barbu a specificat că nu mai sunt fonduri pentru acest capitol, cele 2 miliarde şi jumătate de lei prevăzute, fiind epuizate în ultimele 5 luni. În cazul fundaţiilor şi cluburilor sportive ce ar dori să organizeze în perioada următoare diverse evenimente, Barbu a fost extrem de tranşant.

Aşadar, giurgiuvenii care sperau că municipalitatea îi va ajuta financiar pentru probleme medicale, sociale şi nu numai, trebuie să caute alte soluţii, cel puţin până în septembrie. În opinia lui Barbu, s-ar fi alocat oricum fonduri importante în acest domeniu, măcar comparativ cu mandatul trecut.

Probabil că oamenii nu vor fi de aceeaşi părere, mai ales pentru că aşteptările faţă de noul edil sunt mari, pentru că aşa s-a şi promovat imaginea lui, la momentul la care giurgiuvenii trebuia să îl aleagă. Pentru această situaţi, Barbu dă vina şi pe Consiliul Judeţean, de la care nu a primit o sumă suficientă pentru acest an.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!