Rotaţia cadrelor la serviciile deconcentrate a bulversat activitatea acestora

De doi ani de zile, la serviciile deconcentrate se înregistrează o continuă vânătoare a funcţiilor de conducere, în care sunt implicate diverse tabere constituite în filiala PD-L Giurgiu. Ba, de multe ori, o funcţie sau alta a fost adjudecată direct la intervenţia mai marilor PD-L de la nivel central, după influenţa pe care au avut-o candidaţii la funcţiile respective.

Toată această poveste nu avea cum să nu lase urme în activitatea instituţiilor. Fiecare membru (sau nu?) PD-L ajuns pe o funcţie a fost ocupat mai mult să şi-o apere în faţa contracandidaţilor care „sapă” de zor pentru a o obţine, apelând, fiecare, la sprijinul de care dispune. Pe lângă faptul că marea majoritate a celor care au fost instalaţi în funcţii, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, nu au legătură cu domeniul respectiv şi nici (de cele mai multe ori) o pregătire adecvată.

Despre această veritabilă rotaţie a cadrelor, Gheorghe Bulacu, membru al PNL Giurgiu şi fost consilier municipal, declara într-o conferinţă de presă că atât instituţiile cât şi angajaţii acestora sunt bulversaţi de incoerenţa guvernanţilor actuali. „Au fost puşi în funcţii oameni care nu au nicio legătură cu domeniile respective. PD-L-ul nu a avut oameni pregătiţi şi a scos în faţă fripturiştii. Nu le-a păsat de nimic, doar tupeul îi recomandă”, spunea Gheorghe Bulacu.

Pe aceeaşi temă, purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, declara că toate aceste numiri, revocări şi renumiri în funcţii au dus la o prăbuşire a calităţii actului administrativ. Consecinţele se reflectă asupra cetăţenilor, oameni care au nevoie de serviciile specifice instituţiilor. „La ei, în PD, sunt mai multe tabere, nici nu mai este clar ce vor să facă. Vedem azi un director şi mâine nu mai este. Majoritatea sunt figuranţi, mutaţi dintr-un post în altul după cât de bine se comportă în faţa «padişahului», şeful cel mare. Este o continuă mişcare în funcţii, iar actul administrativ are de suferit. Sunt din ce în ce mai multe plângeri din partea cetăţenilor cu privire la activitatea instituţiilor statului”, a declarat Ionel Muscalu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,766 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!