web analytics

S-A AUTOACCIDENTAT DUPĂ CE A CONDUS MOPEDUL FĂRĂ PERMIS ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Un giurgiuvean este cercetat de polițiști după ce a condus pe drumurile publice un moped neînmatriculat, fără să posede permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

Sâmbătă, 11 august a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat de 56 de ani, din comuna Călugăreni, județul Giurgiu, în timp ce conducea pe strada Prof. univ. Dumitru Ștefănescu, din satul Hulubești, județul Giurgiu, un moped proprietate personală a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a autoaccidentat, fiind ulterior transportat la o unitară sanitară din municipiul București pentru acordarea de îngriji medicale și investigații suplimentare.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au constatat că bărbatul a condus mopedul pe drumurile publice fără a fi înregistrat, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,97 mg./l.

Persoanei depistate i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

IPJ Giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.