Schumacher 300

Ultima victorie a veteranului Marelui Circ, septuplul campion mondial Michael Schumacher, datează din 1 octombrie 2006. În acel sezon de Formula 1, Schumacher obţinea victoria personală cu numărul 91, dar titlul era acontat de către Fernando Alonso. Al doilea an la rând. Pentru Schumi, acel 2006  reprezenta, practic, început sfârşitului, după ce, între 2000 şi 2004, câştigase alături de Ferrari cinci titluri consecutive.

Ajuns astăzi la 43 de ani, Schumacher, după câţiva ani de absenţă, a început cel de-al treilea sezon cu Mercedes, dar de-abia cu câteva săptămâni în urmă s-a mai lipit de un podium, locul trei la Valencia. De ce mai continuă, în condiţiile în care pentru titlul la piloţi se bat alţi driveri? Pentru că vânează o ultimă victorie. Vrea să mai câştige o cursă, cu orice preţ. Să mai urce odată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi să i se mai intoneze şi lui, nu numai lui Sebastian Vettel – acele acorduri divine semnate Franz Joseph Haydn. Iar pentru asta, după cum a şi declarat de curând, este dispus la orice sacrificiu. Bunăoară, a renunţat total la alcool. Nu-şi mai permite nici măcar o banală bere, considerând că orice urmă de alcool – în oricare moment al oricărei zile din săptămână – îl face mai lent.

Duminică, în Belgia, pe celebrul Spa-Francorchamps, Michael  Schumacher pleacă pentru a 300-a oară într-o cursă de Formula 1. Ar fi ideal, desigur, ca acel vis ce-l mai motivează încă să se petreacă chiar acum. Ar fi prea frumos însă pentru a se şi adeveri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,543 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!