Social

Speranţa şi optimismul, daruri de preţ nu numai pentru seropozitivi

Au vrut să îi mulţumească pentru că i-a ajutat şi l-au invitat să vadă rodul atenţiei pe care le-a acordat-o. Cei din Asociaţia „Licurici” a persoanelor seropozitive din Giurgiu l-au chemat vineri, 13 aprilie, pe preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu, pentru a vizita noul sediu.

Au de acum o sală de activităţi decorată special pentru ca ceea ce vor face acolo să fie într-o atmosferă optimistă. Asociaţia „Licurici” din Giurgiu funcţionează în clădirea ce găzduieşte sediile mai multor ONG-uri, graţie Consiliului Judeţean, instituţie ce are în administrare imobilul respectiv.

În Vinerea Mare, cei de la „Licurici” l-au invitat pe preşedintele Dumitru Beianu să le viziteze încăperile în care îşi vor desfăşura activitatea.

„Ne-am propus să lucrăm, ne-am propus tot felul de activităţi, avem şi voluntari din licee şi şcoli care se implică, care vin aici. Suntem o adevărată familie!”, a spus secretarul Asociaţiei „Licurici”, Cristina Niculae.

La rândul său, Dumitru Beianu i-a încurajat pe toţi cei care fac parte din Asociaţia „Licurici” să nu renunţe la planurile pe care şi le-au propus, fie că este vorba despre cele legate de viitorul personal, fie despre cele privind organizaţia în care activează. Preşedintele Consiliului Judeţean i-a asigurat că vor beneficia în continuare de ajutorul său.

„Obligatoriu trebuie să avem speranţă şi astfel ne putem ajuta unii pe alţii. Speranţa şi optimismul sunt daruri pe care le avem cu toţii şi e bine să le împărtăşim. Am avut anul acesta, pentru prima dată, imposibilitatea de a ajuta ONG-urile cu care suntem noi în colaborare permanentă, inclusiv pe dumneavoastră, pentru că, neavând buget, nu am mai putut aloca banii pe care ni i-aţi cerut. Dar am găsit şi vom găsi soluţii, nu ştiu dacă este suficient, întotdeauna este loc de mai bine. Asta vreau să înţelegeţi, mai mult decât orice, că nu sunteţi nici pe departe marginalizaţi”, a spus Dumitru Beianu.

Preşedintele CJ Giurgiu le-a dus tinerilor şi un dar, în prag de Paşte, fiind vorba despre pachete cu fructe. Asociaţia „Licurici” numără în prezent circa 60 de membri.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!