Un bal de neuitat pentru 250 de pensionari giurgiuveni

S-ar putea zice că a fost pentru prima oară când pensionarii giurgiuveni au avut parte de un bal în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă această manifestare a împlinit anul acesta, 11 ani. Seniorii au dansat, au avut un meniu bogat şi au fost felicitaţi de invitaţi de marcă, totul într-un cadru festiv, pregătit pentru Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Au simţit astfel că sunt importanţi pentru comunitate şi că nu sunt lăsaţi într-un con de umbră. Cei peste 250 de pensionari care au participat sâmbăta trecută, 8 octombrie, la balul seniorilor, organizat de conducerea Sindicatul Judeţean al Pensionarilor, în speţă de preşedintele Marcel Vulcan, la sediul cantinei sociale şi cu sprijinul Consliului Judeţean şi al Primăriei mun.Giurgiu, i-au avut alături pe prefectul Robert Cristoi, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, secretarul municipiului, Petre Roşu, şi pe preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor Giurgiu, Preda Nedelcu. Despre sărbătoriţi, toţi invitaţii au avut numai cuvinte de laudă şi de apreciere, Dumitru Beianu declarând că ajutorul fnanciar oferit de Consiliul Judeţean a fost votat în unanimitate de toţi consilierii judeţeni.“Trăim vremuri complicate şi ne dorim un viitor mai bun”, a spus Dumitru Beianu care i-a comparat pe pesionarii giurgiuveni cu nişte generali care stau în fruntea armatei oraşului nostru.

La fel de frumos a vorbit şi secretarul municipiului Giurgiu, Petre Roşu, care le-a transmis aniversaţilor că pe 1 octombrie se sărbătoreşte de fapt frumuseţea acestei vârste. În semn de recunoştinţă, conducerea Sindicatului Pensionarilor Giurgiu le-a oferit celor care le-au fost aproape, diplome de excelenţă şi de onoare, mulţumindu-le astfel pentru sprijinul financiar şi moral.

De la o astfel de aniversare nu putea lipsi momentul artistic oferit de Corul Lira al sindicatului. Sub bagheta dirijorului Gheorghe Niţescu, membrii coralei au interpretat mai multe melodii, printre care şi “Mulţi Ani Trăiască”, pe linia melodică a lui Victor Karpis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,547 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!