web analytics

Un sfert de secol de viațã, de vise, de amintiri…

  • Dupã 25 de ani: revedere, amintiri, nostalgii…
  • “E frumos sã pãstrezi în suflet prietenia, bucuria si respectul pentru tot ceea ce am trãit împreunã”!
  • Emoţia revederii, după 25 de ani de ani de la absolvire pentru elevii clasei a XIII- a A, a Liceului Economic, promoția 1993

Absolvenţii Liceului Economic clasa a XII-a A, ce au avut ca diriginte pe doamna învățământului giurgiuvean prof. Elena Maria Boiangiu, s-au revăzut pentru a marca 25 de ani de la terminarea liceului. Puţin mai schimbaţi decât în vara lui 1993, când, printre lacrimi, îsi promiteau, la ceasul absolvirii, să nu se uite niciodată, liceeni de atunci s-au revăzut. O generație reușită. Toţi au familii, copiii si poziții sociale: manageri in diferite domenii, interne, bancar, economic, justiție… Clasa profesoarei Elena Maria Boiangiu, considerată la vremea aceea o clasă de elită a confirmat asteptările.

Cei care o cunosc pe profesoara de fizică, Elena Maria Boiangiu, stiu că era greu să fii elevul său – mai ales să fii în clasa coordonată de domnia sa, si să nu te ţii de carte! Poate de aceea, cei mai mulţi dintre copiii de atunci au izbutit să se realizeze în viaţă.

Asadar, clipe emoţionante după 25 de ani de la terminarea liceului au trăit vineri, 15 iunie, absolvenţii clasei a XIII- a A, a Liceului Economic din Giurgiu, promoția 1993. Întâlnirea a fost fixată pentru ora 16.30, în curtea liceului.

Cu toate că a fost un soare arzător, foştii elevi au început să îşi facă apariţia cu mult înainte de ora stabilită. Nu au lipsit florile, îmbrăţişările, pozele, dar şi lacrimile de bucurie la întâlnirea cu foştii colegi şi cu doamna dirigintă.

A sunat din nou clopoţelul, iar absolvenţii au luat loc în bănci. La strigarea catalogului, foștii elevi au răspuns prezent și au vorbit fiecare despre realizările de până acum: căsnicie, copii, serviciu…

Reîntâlnirea i-a făcut să tresalte de fericire, pentru că după atât de mult timp au găsit răgazul de a reveni în liceul atât de drag lor, în locul de care îi leagă cele mai sincere şi frumoase amintiri. O dată încheiată ora de dirigenţie, foştii absolvenţi au continuat să-şi povestească despre una, despre alta la un pahar de şampanie şi voie bună.

***

“Este un moment emoţionant. Copiii mei sunt oameni deosebiti; însă, indiferent ce drum au ales în viaţã sau ce le-a rezervat destinul au rămas aceeaşi tineri frumoşi. E frumos să păstrezi în suflet prietenia, bucuria si respectul pentru tot ceea ce am trăit împreună”, ne-a spus printre lacrimi de bucurie şi vizibil emoţionată prof. Elena Maria Boiangiu, un dascal desavarsit care si-a inceput activitatea in acest liceu in anul 1970.

““Am simţit aceeaşi emoţie pe care am avut-o atunci când am absolvit. Este vorba de mult suflet, o ploaie de amintiri,  vise mari, gânduri răzleţe, o picătură de istorie şi, nu în ultimul rând, apartenența la acest minunat oraş, pe care îl iubim cu toții””, ne-a declarat Cătălin Tone, actualul inspector sef al IPJ Giurgiu, care a avut onoarea să se numere printre absolvenţii liceului, promotia 1993.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.