Vesti bune: Cladirea fostului sediu al Prefecturii a trecut in administrarea CJ Giurgiu

„Astazi plenul Camerei Deputaților a adoptat cu 194 de voturi pentru,proiectul de Lege privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Instituția Prefectului-județul Giurgiu,in domeniul public al județului Giurgiu și in administrarea Consiliului Județean Giurgiu,,proiect de lege al cărui inițiator este senatorul Niculae Badalau.
Clădirea unde a funcţionat Prefectura, dar şi fost sediu al Consiliului Judeţean Giurgiu, a intrat în reparaţii în anul 2005. Lucrările, însă, au fost sistate patru ani mai târziu. 
De atunci, mai mulţi politicieni de la diverse partide au declarat că încearcă găsirea unor soluţii pentru finalizarea investiţiilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Proiectul de lege a fost aprobat cu sprijinul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților.
Astfel, lucrările de reabilitare a acestei clădiri vor putea fi finalizate, având in vedere posibilitățile Consiliului Județean de a atrage fonduri prin diverse programe de finanțare interne sau externe”, a declarat Cristina Elena Dinu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.