web analytics

Vom consuma doar gazul nostru? Înseamnă că ne apropiem de recesiune

ponta-romania-rusia-gaze-18479155Este pentru prima oară în ultimii 20 de ani când România nu are nevoie de import de gaze. Din aprilie, românii vor consuma gaze exclusiv din producţia internă, ţara noastră având suficient gaz pe piaţa internă pentru a satisface nevoile cetăţenilor.

Cu toate acestea, ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) a anunţat că preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu şase-şapte procente, după negocierile cu FMI şi Comisia Europeană.

Cum se traduce acest pseudoparadox? De vreme ce producţia de gaze, nici la Romgaz, nici la OMV, nu a avut nici un fel de creştere, înseamnă că a scăzut consumul. Pe de altă parte, având parte de o iarnă foarte blândă, nu se poate vorbi de un consum scăzut al populaţiei, ci de un consum foarte scăzut al industriei.

Or, în atari condiţii, experţii în energie consideră că, în fapt, România se apropie, cu paşi repezi, de o nouă recesiune.

Mai este de amintit că piaţa gazelor pentru fabrici este liberalizată de la 1 ianuarie 2015. Aşadar, firmele mari îşi pot aduce – totuşi – gazul din import, dar la un preţ pe care îl negociază direct cu furnizorul, fără a mai fi nevoie de intervenţia ANRE.

Pentru români, asta nu înseamnă, însă, că vor plăti mai puţin; deşi vor primi gaze din producţia internă de luna viitoare, preţurile vor fi reglementate.   

Până acum, consumul anual de gaze al României era de 10-11 miliarde de metri cubi, din care până la 400 de milioane de metri cubi reprezentau importuri.

O mie de metri cubi de gaze ruseşti costă 380 de dolari. O mie de metri cubi de gaze româneşti costă 200 de dolari, aproape de două ori mai ieftin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *