Vom găzdui patru meciuri la Europenele din 2020

mircea sandu

Mircea Sandu, în războiul său surd şi inutil cu foarte tânărul Răzvan Burleanu, îşi arată din nou muşchii zilele acestea. De parcă privilegiul de a organiza patru meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal, ediţia 2020, i s-ar datora exclusiv.

Adevărul este cu totul altul. Globalizarea – cu bunele şi relele sale – iniţiată de Sep Blatter la FIFA şi continuată acum de către Michel Platini la UEFA a generat această situaţie. Aşadar, peste şase ani, Bucureştiul, respectiv Arena Naţională, va găzdui trei meciuri din cadrul grupelor CE, plus un meci din optimi.

Este de menţionat că UEFA a trimis deja un caiet de sarcini care trebuie bifate până la startul competiţiei. În cazul nostru, sunt de amintit câteva deziderate ale forului continental: suplimentarea locurilor de cazare; noi investiţii în infrastructura din jurul stadionului; 1268 noi locuri de parcare pentru oficiali, sponsori, vipuri, plus două parcări pentru suporteri şi patru pentru stafful media; dublarea locurilor la lojă; noi facilităţi pentru sponsori şi, cel mai important, finalizarea liniilor de metrou aeroport-stadion/aeroport-centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,582 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!