Vor protesta poliţiştii giurgiuveni pe 1 martie?

Soluţionarea problemei ridicate de sindicalişti referitoare la programul de lucru şi semnarea acordului colectiv privind raporturile de serviciu, în care să se precizeze negru pe alb că rămâne stabilit programul de până acum, mai exact cel de 12/24, 24/48 ar putea face ca protestul anunţat de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Biroul Teritorial Giurgiu  pentru ziua de miercuri, 1 martie, să nu mai aibă loc. Însă, e greu de crezut că se va întâmpla asta, dacă ne gândim la timpul rămas până la data protestului şi la faptul că protocolul nu a fost reînnoit din luna septembrie a anului trecut, deşi au existat demersuri în acest sens. Dar nimic nu e imposibil! 

Menţinerea programului de lucru pentru formaţiunile rutier şi ordine publică din urban

„Biroul Teritorial Giurgiu al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie va organiza o manifestare de protest, în data de 1 martie 2017, între rele 10,00-16,00, în faţa sediului Inspectoratului judeţean de Poliţie al judeţului Giurgiu, pentru susţinerea în continuare a programului actual de lucru 12/24, 24/48, întrucât conducerea IPJ Giurgiu doreşte schimbarea programului de lucru de la formaiunile rutier şi ordine publică din mediul urban, la un program de 8/16  în urma căruia respectivii poliţişti vor vae următoarele dezavantaje:  diminuarea veniturilor salariale; imposibilitatea refacerii capacităţii de lucru (se doreşte a se efectua 3,4,5 nopţi consecutive). Vă asigurăm că sindicatul nostru a fost şi va rămâne un partener real în dialogulsocial, fiind transparent în relaţiile cu toate instituţiile statului, încă de la înfiinţare  şi vă asigurăm că aşa va fi şi pe viitor”, se arată în documentul înaintat redacţiei de preşedintele Biroului Teritorial al SNAP, asp. Breazu Mihăiţă.

Prin urmare, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Biroul Teritorial Giurgiu a urmat procedurile  legale şi  protestul va ave loc, la Giurgiu, în data de 1 martie,  între orele 10,00-16,00, în faţa sediului Inspectoratului judeţean de Poliţie al judeţului Giurgiu, pentru susţinerea în continuare a programului actual de lucru 12/24, 24/48.

La acţiunea de miercuri se preconizează a participa 150 de persoane, care vor protesta paşnic, pe trotuarul din faţa IPJ Giurgiu. Din partea SNAP, Biroul Teritorial Giurgiu sunt împuterniciţi să asigure măsuri privind buna organizare a adunării publice: Breazu Mihăiţă, Alcea Gigi, Ciochirdel Adi. De asemenea, personalul desemnat să asigure măsuri de ordine publică pe toată durata manifestării va purta veste de culoare florescentă cu însemnele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

Conducerea IPJ susţine că, temporar, va  rămâne programul de lucru de până acum

Contactat de redacţia noastră, inspectorul şef al IPJ Giurgiu, comisar şef de poliţie Cătălin Georgescu, a precizat că temporar va rămâne programul de lucru de până acum, 12/24, 24/48, însă conducerea IPJ Giurgiu va continua discuţiile cu reprezentanţii sindicatului în vederea luării celor mai bune soluţii, care să nu afecteze, spune acesta, nici  veniturile şi nici timpul de refacere al agenţilor.

Mariana Mitroi

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Page generated in 0,554 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!